Oficialităţile erau să rateze onorul la steagul de luptă
Ieri, 26 iunie, în Piaţa Tricolorului din Alba Iulia a avut loc ceremonialul militar şi religios prilejuit de „Ziua Drapelului Naţional”. După o scurtă slujbă în curtea Catedralei Reîntregirii Neamului, oficialităţile judeţene şi locale, militare şi civile, au pornit spre catarg, pentru a saluta aducerea drapelului sfinţit. În graba spre parc, grupul a depăşit cu câţiva paşi Garda Drapelului de Luptă pe care trebuia să-l salute. Cineva şi-a dat totuşi seama de greşeală şi s-a oprit brusc, luându-i prin surprindere pe cei aflaţi în rândurile din spate, care nu ar mai fi avut mult şi s-ar fi „ciocnit” unii de alţii. După ce au dat onorul drapelului, festivitatea s-a desfăşurat conform protocolului. Col. Daniel Albu din cadrul Colegiului Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a prezentat un scurt istoric al tricolorului, drapelul a fost adus de un grup de subofiţeri pentru a fi ridicat pe catarg. Preoţii Ilarie Moldovan şi Constantin Bratu au binecuvântat Drapelul Naţional, care a fost sărutat, pe rând, şi de ceilalţi oficiali prezenţi. Pe acrodurile Imnului Naţional, drapelul românesc a fost ridicat pe catarg, unde va flutura semeţ încă un an de zile. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
Mesaje de Dragobete 2026. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români
Mesaje de Dragobete 2026 • SMS-uri haioase și amuzante de Dragobete • Felicitări romantice, mesaje de dragoste pentru el sau ea de ziua îndrăgostiţilor la români • Mesaje sincere de iubire pentru îndrăgostiți Sărbătoare cu dată fixă în tradiţia română, Dragobetele este sărbătorit în fiecare an în 24 februarie, fiind un bun prilej în care […]
FOTO ȘTIREA TA | „Expoziție” de cavouri în centrul unui oraș din Alba, chiar lângă un restaurant. Cetățean: ,,Cum e posibil așa ceva? Azi mâine scot sicriele în drum”
„Expoziție” de cavouri în centrul unui oraș din Alba, chiar lângă un restaurant. Cetățean: ,,Cum e posibil așa ceva? Azi mâine scot sicriele în drum” O ,,expoziție” mai puțin obișnuită a apărut recent în orașul Cugir, în imediata vecinătate a unui restaurant: patru cavouri ,,tronează” frumos la doi pași de terasa localului, lângă gardul unei […]
MESAJE de Dragobete 2026. Cele mai frumoase declarații de sărbătoarea iubirii la români. Ce urări să trimiți persoanei iubite
MESAJE de Dragobete 2025. Cele mai frumoase declarații de sărbătoarea iubirii la români. Ce urări să trimiți persoanei iubite Dragobetele 2025, sărbătoarea iubirii la români, este momentul ideal pentru a-ți arăta sentimentele față de persoana iubită. Fie că vrei să impresionezi partenerul, să îi surprinzi pe cei dragi sau să transmiți un mesaj plin de căldură, […]