Curier Județean

OFICIAL: În Alba, 302 persoane se află în carantină și 720 izolate la domiciliu. Amenzi de peste 120.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanței Militare

Ioana Oprean

Publicat

în

În județul Alba, la data de 16.04.2020 se află în carantină 302 persoane, 397 persoane ieșite din carantină, 720 persoane izolate la domiciliu, 3.772 persoane ieșite din izolare, 11 persoane vindecate, 5 persoane decedate.

Târgul Grădinarului

Polițiștii din Alba continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență.

În ultimele 24 de ore, 298 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 599 de persoane, iar echipaje mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și lucrători MApN au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare.

În urma activităților au fost identificate 152 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea, acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare de 125.000 de lei.

În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în Câmpeni, Sebeș, Teiuș, Baia de Arieș și Ocna Mureș au fost verificate 709 autovehicule și 882 de persoane. Au fost constatate 97 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 114.180 lei.

De exemplu, pe raza comunei Lupșa au fost depistați doi bărbați din Iernut, județul Mureș, care circulau cu un autoturism și care au prezentat câte o declarație pe proprie răspundere în care era menționat faptul că se deplasează, la Câmpeni, în scop profesional.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cei doi bărbați nu sunt angajați nicăieri și nici nu dețin vreo formă de organizare profesională ori calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale.

Pentru că nu au respectat măsurile privind restricționarea circulației, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional, în conformitate cu prevederile legislației privind starea de urgență.

Acțiunile care au ca scop respectarea regulilor de distanțare socială, în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus, vor continua, iar în perioada imediat următoare vor fi intensificate, mai ales în zona piețelor, a centrelor comerciale și a lăcașelor de cult.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba continuă să desfășoare misiuni în contextul răspândirii COVID-19. Încă de la începutul epidemiei, zilnic peste 100 de jandarmi au fost angrenați în misiuni de escortare a convoaielor auto, misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică în zona centrelor de carantină, misiuni desfășurate în vederea verificării modului de respectare a prevederilor ordonanțelor militare, misiuni executate în cooperare cu poliția pentru verificarea respectării măsurilor impuse.

În ultimele 24 de ore, 119 jandarmi au acționat pe raza județului Alba. În urma acțiunilor specifice au fost aplicate 11 avertismente și 5 amenzi contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei. Aceste sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare cu privire la circulația persoanelor.

Pe perioada sărbătorilor pascale, jandarmii vor asigura în continuare ordinea și siguranța publică în zonele de responsabilitate, precum și în patrule mixte alături de polițiști.

” Revenim cu un apel la solidaritate și respectarea regulilor și a recomandărilor emise de autoritățile statului. Dragi concetățeni, chiar dacă suntem în preajma celei mai mari sărbători a creștinătății, vă îndemn să stați acasă și să limitați la maximum deplasările, conform prevederilor legale în materie. Cadrelor medicale, forțelor de ordine, voluntarilor și tuturor celor care se află în prima linie a luptei împotriva COVID – 19, le mulțumim încă o data pentru eforturile lor uriașe. Suntem recunoscători pentru fiecare sprijin oferit în lupta pentru combaterea acestei pandemii” a declarat Nicolae Albu, prefectul județului Alba.

Instituția Prefectului – Județul Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | „Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard

Ioana Oprean

Publicat

în

„Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard Cu prilejul Zilei Poliției Române, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard, au participat la activitatea tematică „Polițist pentru o zi”, un eveniment educativ dedicat siguranței rutiere și formării unui comportament responsabil în trafic. Activitatea a […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026 Performanță deosebită pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Ana Camelia Voina s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei „Lcetura ca abilitate de viață” 2026. „Felicitări elevei VOINA ANA […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II

Ioana Oprean

Publicat

în

Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]

Citește mai mult