Ocuparea funcțiilor publice se va face printr-un examen național de recrutare
Ocuparea funcțiilor publice se va face printr-un examen național de recrutare
În curând, accesul la funcția publică se va face, printr-o procedură nouă, care va presupune o etapă premergătoare concursului pe post. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență a Guvernului adoptat marți de Executiv, accesul la funcția publică va presupune, întâi de toate, susținerea unui concurs național de recrutare.
Proiectul de OUG privind Codul administrativ al României, adoptat de Executiv, cuprinde, între multe
alte prevederi, și o schimbare de optică în privința accesului la funcția publică. Ca să ajungă să intre în vigoare, documentul are nevoie și de publicarea în Monitorul Oficial.
Optica nouă privind examenele de acces în funcție publică este următoarea: într-o primă etapă, cea de recrutare, cei interesați vor susține un examen național și, dacă vor fi admiși, vor putea participa, timp de trei ani, la concursurile pentru accesul pe post. Diferența față de situația actuală e majoră, pentru că Legea nr. 188/1999 (actuala reglementare a funcționarilor publici) nu conține această etapă de recrutare, ci doar concursurile pe post.
La examenul național, din prima etapă, se vor testa cunoștințele și competențele generale necesare pentru ocuparea unei funcții publice, în timp ce, în etapa a doua, adică la concursurile pe post, se vor testa cunoștințele de specialitate și competențele specifice posturilor libere pentru care se susține fiecare examen, potrivit documentului adoptat (Codul administrativ al României).
Care va fi finalitatea concursului național de recrutare? În mod cert, cei care vor fi admiși la această testare națională nu vor deveni funcționari publici și nu vor fi automat angajați la stat. Cei care vor trece de această testare vor câștiga dreptul să participe la concursurile pe post.
„Persoanele care promovează concursul naţional prevăzut la alin. (3) lit. a) (concursul național din etapa de recrutare – n.red.) nu dobândesc calitatea de funcţionar public. Promovarea concursului naţional conferă dreptul de participare la concursul pe post pentru o perioadă de maximum 3 ani de la data promovării concursului naţional”, scrie în proiectul de OUG.
Concursul național de recrutare se va face pe baza unui plan de recrutare elaborat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici și care se va face pentru trei ani, plan care va trebui aprobat de Guvern și care va avea în vedere, în primul rând, necesarul de oameni la nivelul autorităților și instituțiilor publice.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 19 martie 2026 că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. „Am decis să reducem componenta de […]
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain”
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain” Avalanșa de „perle” din lucrările elevilor la proba de limba română a simulării la evaluarea națională 2026. Corectarea digitalizată a examenelor naționale, introdusă din 2024 pentru a crește obiectivitatea evaluării, scoate la iveală însă un fenomen […]