Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Obținerea VIZEI DE FLOTANT: Se înăspresc condițiile de acordare. Solicitantul trebuie să declare motivul și este verificat dacă locuiește efectiv acolo

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Luni, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat noi măsuri pentru acordarea vizei de flotant, care au intrat deja în vigoare.

Solicitantul trebuie să locuiască mai mult de 15 zile la locuinţa secundară, trebuie declarat motivul stabilirii reşedinţei şi, dacă sunt mai multe cereri la aceeaşi adresă, se fac verificări. Dacă în urma verificărilor se constată că persoana respectivă nu locuieşte efectiv la adresa declarată, solicitarea de reşedinţă se respinge.

De remarcat că au fost partide politice, în principal USR și PLUS, care au construit site-uri, conturi speciale și proceduri prin care îi învățau pe oameni cum să solicite și să obțină viză de flotant numai pentru a putea vota în 27 septembrie într-o anumită localitate (de regulă București) pentru interesul electoral al celor două partide.

”Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei. Acestea au fost transmise şi către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. Astfel, în toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor”, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei.

De asemenea, declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor.

”În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi:

1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă

2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a mai anunţat Dajbog.

Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte.

”Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile  s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă.  Prin «număr mare de solicitări» se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară. Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condiţiilor necesare pentru acordarea vizelor de reşedinţa pentru cetăţenii cu drept de vot şi verificarea legalităţii acestora, în cazul constatării unei evoluţii semnificative a numărului de persoane care îşi stabilesc reşedinţa intr-o anumită circumscripţie electorală”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAI.

Dajbog a precizat că aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru buna desfăşurarea alegerilor locale din 27 septembrie.

”Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile din competenţă pentru desfăşurarea unui proces electoral corect, legal şi echidistant faţă de toţi competitorii politici”, a mai declarat Dajbog.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Începe vacanța de Paște 2024: Câte zile libere au elevii și când se întorc la școală după Paște

Ziarul Unirea

Publicat

în

Începe vacanța de Paște 2024: Câte zile libere au elevii și când se întorc la școală după Paște Elevii vor intra de astăzi, 26 aprilie, în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce la școală miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea