Obiecte promoţionale cu Cetatea Alba Carolina, confecţionate de liceeni

Echipa ARTWORK, formată din Ileana Dan, Marina Bobeşi şi Lavinia Balea, de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, împreună cu alţi 9 voluntari din cadrul aceluiaşi liceu, cu sprijinul organizaţiei-gazdă RYMA, a anunţat finalizarea implementării proiectului „Atelier de creaţie produse personalizate pentru promovarea Cetăţii Alba Carolina”, finanţat de Fundaţia Comunitară Alba cu suma de 2.440 lei, în cadrul Programului YouthBank. Atelierul de creaţie a fost găzduit de Info Point-ul din spaţiile RYMA, iar vânzarea produselor s-a realizat aici, dar şi în alte locaţii din perimetrul Cetăţii, cu ocazia unor evenimente importante care s-au desfăşurat aici. Au fost confecţionate 279 de obiecte personalizate pentru promovarea municipiului Alba Iulia, dintre cele mai diverse: căni, tricouri, puzzle-uri, steguleţe, magneţi de frigider, mouse pad-uri, brelocuri, suport pentru pahare, brichete sau tablouri ceramice. Profitul obţinut din vânzarea acestor produse va fi reinvestit, în scopul autofinanţării acestei activităţi de promovare a Cetăţii Alba Carolina. „Prin realizarea acestor produse vrem să demonstrăm că şi noi, liceenii, suntem capabili să realizăm lucruri durabile şi inovatoare pentru societatea în care trăim şi invitam pe oricine să ni se alăture cu idei sau sugestii pentru promovarea şi pe viitor a oraşului nostru”, a declarat Ileana Dan, liderul echipei ARTWORK. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Creșterea salariului minim, aprobată de Guvern: Cât va deveni acesta de la 1 iulie 2026 Guvernul a adoptat joi, 12 martie 2026, hotărârea privind majorarea salariului minim, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, care a descris măsura drept o decizie importantă pentru românii care muncesc „cinstit şi corect”. „Astăzi am deblocat o decizie importantă pentru […]
Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026
Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026 Guvernul a aprobat, joi, 12 martie, prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a […]
FOTO | Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic
Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat, joi, 12 martie 2026 o vizită oficială în România. Volodimir Zelenski a fost primit de către președintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni. Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tête-à-tête, urmate de discuţii […]