O şoferiţă nervoasă i-a lăsat pe poliţişti cu buzele umflate…
Unii spun că te poţi aştepta la orice din partea femeilor! Se pare că e cam aşa. Acest lucru l-au constatat lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Alba şi cei ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia care au fost „blagosloviţi” de o doamnă şoferiţă. Poliţiştii i-au solicitat albaiuliencei M.S., în vârstă de 40 de ani, să prezinte documentele personale şi ale autoturismului său, întrucât acesta era parcat într-o staţie de taxi. Femeia a prezentat permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al autoturismului şi cartea de identitate, însă în momentul când i-a fost solicitată asigurarea obligatorie de răspundere civilă, aceasta a luat parcă foc. Drept urmare s-a urcat în autoturism, l-a împins pe lucrătorul de poliţie pentru a putea închide portiera, după care a plecat de la faţa locului însă nu înainte de a-i „ura de bine”, adică de a-i adresa cuvinte jignitoare. Pe numele şoferiţei au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de sfidare a organelor judiciare şi ultraj. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]