O parte dintre foștii militari profesioniști ar putea ieși mai devreme la pensie din civilie
O parte dintre foștii militari profesioniști ar putea ieși mai devreme la pensie din civilie.
Foștii militari angajați pe bază de contract (MAC) scoși afară pe ușa din dos a armatei la împlinirea vârstei de 40 de ani, fără nicio măsură de protecție socială, deși în cei circa 20 de ani petrecuți sub arme unii au luptat în teatrele operații din Kosovo, Irak sau Afganistan, ar putea beneficia în sfârșit de o reparație morală, dacă o propunere inițiată în acest scop de Liga Militarilor Profesioniști va deveni lege.
Astfel, LMP a propus modificarea și completarea art. 21 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât militarii profesioniști în rezervă să poată reduce vârsta standard de pensionare. Este vorba însă numai despre militarii profesioniști rezerviști care au o vechime efectivă în muncă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciul MApN, în prezent doar cadrele active beneficiind de reducerea vârstei standard de pensionare, care este de 60 de ani, la trecerea în rezervă sau încetarea raporturilor de serviciu.
Potrivit propunerii LMP, de reducerea vârstei standard de pensionare ar urma să beneficieze foștii militari profesioniști (MAC) care au fost trecuți în rezervă în baza dispozițiilor Legii nr. 384/2006: la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, stabilită prin ordin al ministrului Apărării; la expirarea termenului contractului, în situația în care nu sunt posibilități de reînnoire din cauza reducerii funcțiilor ca urmare a desființării, restructurării sau a dislocării unității; când sunt clasați „inapt pentru serviciul militar“ de către comisiile de expertiză medico-militară; la expirarea termenului contractului, în situația în care una dintre părți nu mai optează pentru reînnoirea contractului; când sunt condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum și atunci când sunt condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, fără a fi privați de libertate; la data retragerii motivate a avizului de securitate specific clasei sau nivelului de secretizare a informațiilor la care urmează să aibă acces, de către autoritățile competente; în caz de deces.
Dacă îndeplinesc condițiile de vechime deja menționate, vor mai beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare și foștii militari profesioniști care au fost trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.
Vă amintim că, la nivel național, 118 foști militari angajați pe bază de contract au dat în judecată Ministerul Apărării Naționale pentru a-și cere drepturile. Cinci dintre militarii profesioniști rezerviști sunt din județul nostru, dar Tribunalul Alba a suspendat procesul, ne-a informat cap. (r) Vasile Jeler, fost MAC la Brigada 5 Vânători de Munte „Avram Iancu” Alba Iulia, desființată între timp și ea.
Din păcate, foștii profesioniști care au lucrat chiar și cu o zi mai puțin decât cei 15 ani vechime nu vor putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, astfel că militarii nu exclud posibilitatea să ajungă până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, desemnată „Liderul Mondial al Anului”, pentru rolul decisiv în apărarea democrației și în contracararea presiunilor și ingerințelor Federației Ruse
Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, desemnată „Liderul Mondial al Anului”, pentru rolul decisiv în apărarea democrației și în contracararea presiunilor și ingerințelor Federației Ruse Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, a fost desemnată în 2025 „Liderul Mondial al Anului” de publicația britanică The Telegraph, pentru rolul său decisiv în apărarea democrației și în contracararea presiunilor și […]
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2026: Calendar În anul următor, Sărbătoarea Învierii Domnului va fi celebrată de creștini în luna aprilie. Paștele ortodox 2026 va avea loc pe 12 aprilie, iar credincioșii catolici vor marca această sărbătoare cu o săptămână mai devreme, duminică, 5 aprilie 2026. Paştele este o sărbătoare a cărei dată […]
Calendar ortodox luna IANUARIE 2026: Sfântul Vasile, Boboteaza și Sfântul Ioan, principalele sărbători religioase ale lunii
Calendar ortodox luna IANUARIE 2026: Sfântul Vasile, Boboteaza și Sfântul Ioan, principalele sărbători religioase ale lunii În luna ianuarie 2026 avem patru sărbători religioase cu cruce roşie, toate extrem de importante. Ianuarie este prima lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Luna […]