Curier Județean

O nouă serie de abateri de la legislația rutieră. Sute de amenzi aplicate de polițiștii din Alba și 39 de permise reținute

Adela Spătar

Publicat

în

Târgul Grădinarului

O nouă serie de abateri de la legislația rutieră, depistate în ultima perioadă. Sute de amenzi au fost aplicate de către polițiștii din Alba și 39 de permise au fost reținute.

Poliţiştii din judeţul Alba au aplicat aproape 800 de amenzi şi au reţinut 39 de permise de conducere în cadrul unei acţiuni de creştere a siguranţei rutiere, care s-a desfăşurat în perioada 02 – 09 septembrie 2019.

Poliţiştii rutieri din judeţul Alba, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică cu atribuții pe linia poliției rutiere, au desfăşurat o acţiune ce a avut ca scop creşterea siguranței rutiere şi combaterea infracţiunilor şi contravențiilor comise de către participanţii la traficul rutier.

Poliţiştii au constatat şi sancţionat 795 de abateri de natură contravenţională, din care 172 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 64 pentru depășire neregulamentară, 40 bicicliștilor care nu au respectat regulile privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind traficul rutier.

Au fost reţinute 39 de permise de conducere, retrase 9 certificate de înmatriculare şi au fost constatate trei infracţiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta

Ioana Oprean

Publicat

în

Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]

Citește mai mult