Ştirea zilei

O moață, declarată sportivul anului la canotaj într-o competiţie a universităţilor din vestul Statelor Unite ale Americii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Teodora Mihaela Berindei din Cîmpeni – declarată sportivul anului la canotaj într-o competiţie a universităţilor din vestul Statelor Unite ale Americii

Iată că după aproape 4 ani de la stabilirea canotoarei Teodora Mihaela Berindei din Cîmpeni în Statele Unite ale Americii, acesteia i-au fost recunoscute meritele, efortul depus şi talentul pe plan sportiv de care a dat dovadă în tot acest timp, fiind declarată recent sportivul anului la canotaj în cadrul competiţiei „Pac-12”, ce reuneşte participanţi de la 12 universităţi din vestul S.U.A. Având în prezent vârsta de 22 de ani, aceasta a fost admisă în vara anului 2013 la Washington State University din Pullman, iar statul american i-a oferit o bursă de studii, având posibilitatea de a se antrena în continuare alături de alţi sportivi americani.

În urmă cu câteva zile, Teodora a fost declarată sportivul anului la canotaj datorită performanţelor sportive şi rezultatelor foarte bune obţinute în cei patru de studiu, având media 3.93 din maxim 4 puncte. Pe pagina de internet care oferă informaţii despre competiţiile dintre cele 12 universităţi din vestul SUA sunt precizate următoarele amănunte, care traduse în limba română evidenţiază că: „Mihaela-Teodora Berindei din Cîmpeni, România, a concurat timp de patru ani în barca de opt rame pentru Washington State University. A fost distinsă cu premiul Cougar Pride pentru excelentele sale calităţi personale, academice şi atletice. Ea i-a ajutat pe cei de la Cougars să se califice de trei ori în NCAA Championships şi îşi propune să ajute echipa şi pentru a patra şi ultima oară”.

În Cîmpeni, oraşul natal, acesteia i-au fost apreciate rezultatele extraordinare obţinute în anii când concura pentru România şi, înainte de a pleca în Statele Unite ale Americii, a fost declarată „Cetăţean de onoare al oraşului Cîmpeni” de către administraţia publică locală, pentru performanţele avute ca sportivă canotoare la Clubul Sportiv Orşova. „Teo” s-a născut în „Capitala Ţării Moţilor” la 1 octombrie 1994, iar clasele I-VII le-a frecventat la Şcoala Gimnazială Cîmpeni şi Colegiul Naţional „Avram Iancu” din acelaşi oraş. În anul 2008, aceasta a fost selecţionată la Clubul Sportiv Orşova la secţia canotaj. În acelaşi an a fost promovată în Lotul Naţional de Juniori al României, continuându-şi studiile la Liceul „Traian Lalescu” din Orşova. Pentru rezultatele obţinute în anul 2012, Consiliul Judeţean Mehedinţi a premiat-o cu medalia „Cel mai bun sportiv al anului 2012”.

În toamna anului 2012 s-a mutat în Bucureşti la Clubul Sportiv Dinamo, iar în vara anului 2013 a fost admisă la Washington State University din S.U.A. În perioada 2009-2012, aceasta a obţinut ca sportivă de performanţă la canotaj un număr impresionant de medalii pentru ţara noastră: pe plan naţional: 20 de medalii de aur, 4 medalii de argint, 6 medalii de bronz, de cinci ori obţinând Cupa României; în anul 2012, la concursurile internaţionale a obţinut 4 medalii de aur: campioană europeană şi mondială în proba de 8 rame cu cârmaci la Campionatul European de Juniori din Bled, Slovenia şi Campionatul Mondial de Juniori din Plovdiv, Bulgaria; dublă campioană balcanică în proba de 4 rame şi 2 rame la Balcaniada de la Plovdiv, Bulgaria; în 2013, la sfârşitul lunii iulie, a obţinut medalia de aur în proba de 4 vâsle pe distanţa de 2000 metri de la Campionatul Mondial de canotaj pentru tineret sub 23 de ani, desfăşurat la Linz – Ottensheim, Austria.

Contactată după acordarea acestui titlu în Statele Unite ale Americii, Teodora Mihaela Berindei a menţionat următoarele: „Nu aş fi putut obţine rezultatele acestea fără sprijinul familiei, care a fost alături de mine pe tot parcursul acestei călătorii numită «viaţa». Am absolvit facultatea de Accounting (contabilitate) cu «summa cum laude» – premiul întâi, având media 3.93 pe parcursul anilor, dintr-un maxim de 4 puncte, iar în următorul an îmi voi continua studiile la Washing­ton State University, cu ţelul de a mă certifica ca un CPA (Certified Public Accountant = contabil public autorizat). Curând va trebui să aleg între pasiune – practicarea de performanţă a canotajului – sau ceea ce îmi întărâtă intelectualul – o carieră în limbajul numerelor – Accounting (contabilitatea). Mă mândresc să fiu româncă şi să îmi reprezint ţara, dorind permanent să arăt tuturor cât de valoroşi suntem ca popor”.

Ovidiu CULDA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult