Ştirea zilei

O manifestare ce a reunit toate marile personalităţi ale genului, la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După cum aţi putut afla din paginile cotidianului nostru, în perioada 27-29 mai, simultan cu sărbătorirea Zilelor Oraşului, în municipiul nostru s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Festivalului internaţional de literatură umoristică, fotografie şi caricatură „Alb-Umor”. Manifestarea a reunit la Alba Iulia toate cluburile umoristice din ţară (cu doar câteva excepţii) şi, fireşte, toate marile nume ale genului, fiind prezenţi peste 50 de invitaţi şi înregistrându-se, la concursurile pe secţiuni, câteva sute de participanţi. Iniţiat anul trecut şi susţinut financiar de Consiliul Judeţean Alba, festivalul a devenit astfel o marcă înregistrată a acestei instituţii conduse cu inteligenţă şi cu aplecare spre actul cultural de către preşedintele Ion Dumitrel, căruia toţi prestigioşii oaspeţi i-au recunoscut calitatea de „Mecena modern”, mai ales în condiţiile actuale de criză, când în alte judeţe, din pricina parcimoniei cu care se distribuie bugetul spre cultură, multe manifestări, chiar de mare valoare şi tradiţie, dispar pur şi simplu!
lSalutări cordiale şi prieteneşti de la veteranul Quintus
La deschiderea oficială a manifestării, care a avut loc vineri, 27 mai 2011, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, au fost prezenţi, alături de oaspeţi, preşedintele Dumitrel, însoţit de cei doi vicepreşedinţi ai CJ Alba, Sorin Bumb şi Alin Cucui, precum şi directorul Ioan Bodea, cel a cărui echipă se ocupă anual de manifestare, cu efort şi profesionalism, în frunte cu inspirata prezentatoare a evenimentelor, doamna Elena Anghel. Printre oaspeţi s-au aflat şi membrii juriului: prof. dr. Elis Râpeanu (preşedintele acestei structuri deliberative), prof. dr. George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, scriitorul şi jurnalistul Cornel Udrea, lipsind doar membrii juriului secţiunii de caricatuă şi fotografie. Lor li s-a alăturat în mod excepţional prof. univ. dr. Ştefan Cazimir, un veteran al epigramei şi umorului, care este totodată cel mai reputat exeget al operei lui Caragiale. Au mai fost prezenţi scriitorii albaiulieni, respectiv conf. univ. dr. Aurel Pantea, preşedintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor şi romancierul Cornel Nistea.
Fiind unul dintre invitaţii de onoare ai festivalului, dar aflându-se în imposibilitate de a se deplasa la Alba Iulia, „decanul” epigramist Mircea Ionescu Quintus a trimis totuşi un mesaj de mulţumire şi de felicitări organizatorilor, din care citez: „Cunoscând bine şi apreciind însuşirile şi preocupările culturale şi artistice ale Capitalei noastre de suflet, ca şi ale înzestraţilor ei locuitori, printre care am mulţi şi dragi prieteni, vă închipuiţi cât de încântat m-aş fi simţit alături de dumneavoastră, de participanţi, în aceste cu adevărat dificile vremuri, triste pentru noi toţi, străduindu-ne să facem haz de necaz cu acest prilej.”
lAutoironia, nepoata şi… ruşinea epigramiştilor!
Mi-ar fi greu să redau toate vorbele de duh care s-au spus în cadrul deschiderii oficiale, ca şi pe parcursul celor trei zile de desfăşurare, dar trebuie să vă reţin atenţia cu câteva perle, pentru a vă face şi dumneavoastră o idee cu privire la risipa de umor ce a avut loc la festival. Astfel, ca răspuns la discursul bine fundamentat documentar al preşedintelui USR Alba-Hunedoara, poetul şi universitarul Aurel Pantea, prof. univ. dr. Ştefan Cazimir a răspuns cu un catren de o autoironie ce dovedeşte un spirit superior: „Poruncă de s-ar da în ţară,/ Epigramiştii ca să piară,/ Vă spun cu cugetul curat,/ Că aş muri… nevinovat!” De asemenea, mă văd nevoit să redau câteva frânturi din „discursul” maestrului Cornel Udrea, care a transmis mai întâi salutările „nepoatei” sale (Elena Udrea, desigur), nepoată deoarece bunicile celor doi au întins rufele sub acelaşi soare, apoi a cerut scuze gospodinelor pe care o astfel de manifestare, dacă ar fi televizată, le-ar indigna profund, deoarece ignoră suferinţele latino-loverului Pepe, ale „baschetbalistului” Irinel şi chinurile metafizice ale fotbalistului Mutu, care trebuie să „cutremure conştiinţele”. „Şi în timp ce se petrec toate astea, voi cei care v-aţi adunat aici, vă ocupaţi cu umorul? Să vă fie ruşine, domnilor epigramişti!” Cu atât mai mult cu cât după cum a constatat maestrul, este mai mult umor în Parlament şi în viaţa publică românească, spontan şi involuntar, decât umorul studiat la acest festival…
lCavalerul Păcii, Popa Popas, pe Domeniile Papei!
De-a lungul celor trei zile au avut loc mai multe evenimente pe care spaţiul nu-mi pemite să le consemnez, dar asupra cărora voi reveni, ca şi asupra numelui laureaţilor ediţiei din acest an. Doar un singur lucru mai vreau să adaug: faptul că, deşi a fost şi el invitat de onoare, genialul caricaturist Ştefan Popa Popas nu a putut onora cu prezenţa sa Cetatea Marii Uniri, deoarece chiar în aceste zile el se afla la Assissi, pe Domeniile Papale, unde a fost invitat pentru a i se decerna premiul „Mediterraneo oro dell’arte”, un premiu care a fost acordat ultima dată lui… Luciano Pavarrotti! Cu toate acestea, el şi-a trimis „academicienii” caricaturişti să-l reprezinte la Alba Iulia, trimiţând prin intermediul acestora şi câteva dintre lucrările sale excepţionale, pentru expoziţia ce a avut loc sâmbătă, 28 mai. De menţionat că Ştefan Popa Popas a primit din mâinile papei, recent, titlul de Cavaler al Păcii!
Şi ar fi încă multe de spus… Aşadar, vom reveni!
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Apel pentru DONARE DE SÂNGE pentru Daniel Oprița, un asistent medical de la Spitalul Municipal Aiud: ,,Donați pentru el, purtați-l în gândul și rugăciunea voastră. Să fie bine, să își revină”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel pentru DONARE DE SÂNGE pentru Daniel Oprița, un asistent medical de la Spitalul Municipal Aiud: ,,Donați pentru el, purtați-l în gândul și rugăciunea voastră. Să fie bine, să își revină” Un apel de donare de sânge a fost lansat recent pe rețelele de socializare pentru Daniel Oprița, un asistent medical foarte îndrăgit și apreciat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Haos în Munții Apuseni, generat de controversele cu privire la bonificația de 50% la plata impozitelor și taxelor locale: În Alba doar 2 comune au prevăzut-o, în Cluj… s-a prea dat!

Ioana Oprean

Publicat

în

Haos în Munții Apuseni, generat de controversele cu privire la bonificația de 50% la plata impozitelor și taxelor locale: În Alba doar 2 comune au prevăzut-o, în Cluj… s-a prea dat! În administrațiile locale din Munții Apuseni sunt zile tensionate, haotice, din pricina chestiunii controversate legată de modalitatea de acordare și limitele aplicării bonificației de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Cosmin Zuleam a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia: Arestare preventivă în „Dosarul Jafului din Sibiu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Zuleam a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia Cosmin Zuleam, judecat pentru uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost adus, joi, 22 ianuarie 2026, în jurul orei 12.50, la Curtea de Apel Alba Iulia. De la ora 13.00 a fost programată audierea lui Cosmin Zuleam, arestat în lipsă în dosarul cunoscut […]

Citește mai mult