Rămâi conectat

Ştirea zilei

O lecție de viață, nu doar o poveste de dragoste

Dragoş Suciu

Publicat

în

Povestea de dragoste a soților Emil și Margareta Suflețel, din Alba Iulia, a început în anul 1959, iar flacăra iubirii a rămas, și astăzi, la fel de aprinsă în inimile lor. Cei doi sunt cunoscuți în comunitatea albaiuliană, și nu numai, ca persoane preocupate de sport, care au o minte sănătoasă într-un corp sănătos.

fam Sufletel02

Soții Suflețel nu au doar o simplă poveste de dragoste, ci oferă tuturor o lecție de viață. În anul 2010 doamna Margareta a suferit un atac vascular cerebral, iar de atunci domnul Emil este îngerul ei păzitor, cei doi fiind împreună în fiecare clipă și la fiecare pas. O dovadă de iubire este faptul că soții Suflețel trec linia de sosire a competițiilor de cros ținându-se de mână. Chiar dacă domnul Emil nu se mai clasează pe primul loc, la fel ca în anii precedenți, el rămâne, pentru doamna Margareta și pentru toți cei care îl cunosc, marele învingător.

Emil și Margareta Suflețel, ambii în vârstă de 81 de ani, s-au cunoscut prin intermediul serviciului, în anul 1959, ei fiind colegi la CFR Alba Iulia. Despre momentele din ziua în care au spus ”DA” în fața lui Dumnezeu, în 6 iunie 1960, își aduc aminte cu mare drag, ca și cum au fost ieri. Ei spun că în acea vreme nunțile erau mult mai simple și se organizau într-un cort, în curțile oamenilor, însă nici atunci nu lipseau distracția și lăutarii. Emil Suflețel afirmă că o căsnicie poate să dăinuie dacă există iubire, toleranță și bună înțelegere, iar sportul este liantul care o ține strâns legată.

Domnul Emil s-a remarcat în nenumărate rânduri la competiții sportive. Nu putem să nu menționăm că în jurul vârstei de 70 de ani el a terminat un maraton de 42 de kilometri. Totodată, la aceeași vârstă, s-a remarcat la un triatlon de 1,5 kilometri înot, 40 de kilometri cu bicicleta și 10 kilometri alergare. ”Nu am făcut niciodată sport de performanţă, dar chemarea am simţit-o întotdeauna şi dintotdeauna. Mă simt fericit când particip la o competiţie sportivă de orice fel, nu mă interesează dacă ies primul, sau al doilea, sau ultimul”, spune domnul Emil. În paleta sa de activități sportive se mai numără schiul, șahul sau tenisul de masă.

Pentru o viață sănătoasă și liniștită, soții Suflețel susțin că trebuie să fim optimiști și să iertăm celor care ne greșesc. Să nu punem nimic la suflet și să-i ajutăm pe toți semenii noștri chiar dacă ne-au fost adversari pentru că binele se va întoarce la noi. Nu în ultimul rând, ne recomandă să dansăm, să zâmbim și să râdem, deoarece o zi în care nu am avut zâmbetul pe buze este o zi pierdută.

fam Sufletel01

Nota autorului: Acest material, în care se prezintă pe scurt povestea de dragoste a fost redactat cu ocazia Dragobetelui, sărbătoare celebrată de români pe 24 februarie. Dragobetele este considerată în popor echivalentul Valentine`s Day (Ziua Îndrăgostiților), sărbătoare a iubirii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | „Butea feciorilor” în Daia Română 2025: Obicei de sute de ani în care tinerii îmbrăcați în costume colindă, dansează și înveselesc sătenii aducând vestea Naşterii Domnului

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Butea feciorilor” în Daia Română 2025: Obicei de sute de ani în care tinerii îmbrăcați în costume colindă, dansează și înveselesc sătenii aducând vestea Naşterii Domnului Un obicei păstrat de sute de ani continuă să fie un motiv de bucurie pentru locuitorii din Daia Română. „Butea feciorilor” este momentul din an în care feciorii pleacă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tânăr de 16 ani din Alba Iulia, prins conducând ilegal în seara de Crăciun. Fără permis de conducere și mașina radiată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 16 ani din Alba Iulia, prins conducând ilegal în seara de Crăciun. Fără permis de conducere și mașina radiată Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost depistat de polițiștii rutieri din Alba Iulia în seara de Crăciun, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Bărăbanț, deși nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Născuți de Crăciun: Un băiețel și o fetiță sănătoși au venit pe lume în Ziua de Crăciun, la Spitalul Județean Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Născuți de Crăciun: Un băiețel și o fetiță sănătoși au venit pe lume în Ziua de Crăciun, la Spitalul Județean Alba Din acest an, Crăciunul va fi sărbătorit cu și mai multă bucurie pentru două familii din Alba, data de 25 decembrie 2025 fiind ziua care le-a adus cel mai frumos cadou. Fetița s-a născut […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea