O interpretă de muzică populară din Alba a susținut un recital la Bruxelles, cu ocazia evenimentului ”Primăvară Românească”
Pe scena celui mai mare festival al comunităţii româneşti din Belgia – Primăvară Românească la Bruxelles – a urcat duminică interpreta de muzică populară Maria Dan Păucean, originară din Doștat, invitată să participe în cadrul evenimentului de eurodeputatul Victor Negrescu.
Tradiţiile româneşti s-au aflat în prim-planul evenimentului, atât prin standurile de prezentare de obiecte artizanale, podoabe şi bijuterii sau încălţăminte tradiţională, dar şi prin atelierul de încondeiat ouă. Nu au lipsit specialităţile culinare româneşti.
Festivalul a fost organizat de Arthis-Casa de Cultură Belgo-Română, cu sprijinul europarlamentarului social-democrat.
„În fiecare primăvară, prin acest eveniment, încercăm să promovăm în capitala Belgiei şi a Europei diverse regiuni din România, cu tot ce au mai interesant, de la tradiţii şi artişti apreciaţi până la oportunităţile de afaceri, de investiţii sau de turism. Vrem ca România să fie cunoscută prin valorile autentice şi să atragem atenţia, treptat, asupra fiecărei zone în parte.
E şi un prilej pentru comunitatea românească din Belgia – foarte numeroasă şi activă – să se bucure de sunete, imagini şi gusturi de acasă. De la an la an atragem mai mulţi vizitatori şi mai mare interes, ceea ce înseamnă că suntem pe drumul cel bun”, declară Victor Negrescu.
În cadrul standurilor şi expoziţiilor incluse în festival, au fost prezenţi meşteri populari care au prezentat creaţiile lor din arta ceramicii, a ţesătoriei, a lemnului, a pielăriei tradiţionale, dar şi artişti plastici contemporani. Pentru cei mici, au fost organizate ateliere creative şi momente artistice oferite de Corala de copii de la Arthis.
Au participat mai multe ansambluri folclorice și artişti celebri din mai multe regiuni.
Lidia Isac, reprezentanta Moldovei la concursul Eurovision 2016 şi laureată a mai multor concursuri internaţionale a oferit un recital extraordinar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională
Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională Sonia Maria Munthiu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Mai […]
VIDEO | 13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star”
13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star” La sfârșitul săptămânii trecute, în București s-a desfășurat etapa națională de calificare a prestigiosului concurs de dans modern „Dance Star”. Prezentă pentru prima dată la această […]
RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura
RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura Primăria unei comune de munte din Alba a făcut apel la cetățeni să raționalizeze consumul de apă în următoarea perioadă. „Datorită unor lucrări de mentenanță programate în cadrul companiei Hidroelectrica, la stațiile din zona noastră debitul de apă destinat […]