Ştirea zilei

O grupare care aducea ilegal aur din Turcia în România scapă de faptele penale: Contrabandiștii sunt obligați să achite în schimb daune de peste 2 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

O grupare care aducea ilegal aur din Turcia în România scapă de faptele penale: Contrabandiștii sunt obligați să achite în schimb daune de peste 2 milioane de lei

Șase persoane judecate pentru contrabandă cu aur pe ruta Turcia – România și alte țări ale UE au scăpat definitiv de dosarul penal după ce Curtea de Apel Alba Iulia a constatat prescrierea faptelor. Cei 6 au fost judecați, începând cu anul 2018, pentru constituirea unui grup organizat, contrabandă calificată și complicitate la contrabandă calificată.

La Tribunalul Alba, în 2022, 4 dintre inculpați au primit condamnări cu executare, iar 2 au fost condamnați cu suspendare, în timp ce în cazul unui al șaptelea inculpat s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului.

Dosarul a fost trimis în judecată în septembrie 2018, prima sentință a fost pronunțată pe data de 29 noiembrie 2022, iar hotărârea definitivă – în 17 octombrie 2024, la Curtea de Apel.

Citește și: Fost polițist din Alba, liderul unei grupări de traficanți de migranți, condamnat la închisoare: Aproximativ 300.000 euro, obținuți din afacerea ilegală

Cercetările procurorilor DIICOT în acest dosar au durat aproape 5 ani, urmărirea penală fiind începută în decembrie 2013, când au avut loc 225 de percheziţii în 29 de judeţe, printre care şi Alba. Gruparea a fost constituită la iniţiativa unui cetăţean turc care deţinea o firmă de transport internaţional de persoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia-România, cât şi pe alte rute internaţionale.

Necesitatea constituirii acestei grupări a rezultat din intenţia infracţională a unor mari vânzători de bijuterii din aur, din România şi Europa, de a primi fără a fi supuse unui regim vamal (taxe vamale şi accize), dar mai ales neevidenţiate şi nedeclarate către autorităţile fiscale ale statului, în vederea creării posibilităţii comercializării lor «la negru», cantităţi foarte mari de bijuterii din aur, care erau astfel nedeclarate şi vândute ulterior neînregistrat, respectiv nefiscalizat (fără TVA şi impozit pe profit), prin magazinele deţinute de mai multe societăţi comerciale din România şi alte ţări din Europa”, se precizează în rechizitoriul DIICOT.

Bijuterii ascunse în spații speciale din autocare

Activitatea grupării infracţionale organizate se realiza pe două paliere. Astfel, bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei aparţinând cetăţeanului turc, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia.

După introducerea în ţară, bijuteriile erau depozitate/ascunse în spaţii special amenajate pentru disimulare, ulterior fiind distribuite unor cărăuşi, care, folosindu-se de mai multe autoturisme special modificate în ceea ce priveşte constituirea unor spaţii disimulate, le transportau în România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia şi Macedonia, către diferite magazine de bijuterii şi colectau sumele de bani aferente comenzilor. Toate autovehiculele folosite, chiar şi autocarele, aveau spaţii confecţionate special, care se deschideau codat.

După punerea contactului se apăsau butoane şi spaţiile se deschideau electric, în instalaţia de aer condiţionat sau airbag, sub scaunele din faţă ale maşinii sau în alte părţi. Totodată, membrii grupării infracţionale desfăşurau şi o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate şi de transport în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost, iar în urma topirii lor erau folosite în procesul de producţie de către bijutierii turci.

Activitatea infracțională era derulată nu numai pe teritoriul României, ci şi pe teritoriul altor state (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania ş.a.). Anchetatorii au ridicat la percheziții aproximativ 60 de kilograme de bijuterii din aur. Cea mai mare cantitate identificată la un transport intern a fost de circa 20 de kilograme. După 6 ani de judecată, pentru toți cei 6 (B. Sedat, B. Fakic, P. Ioan Daniel, O. Victoraş, C. Gheorghe și C. Marian) s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor.

Acest lucru nu îi va scăpa pe bărbații judecați de plata prejudiciilor constatate, în valoare totală de circa 2 milioane de lei, sumă la care se vor adăuga accesorii, penalități și majorări de întârziere. Au mai fost confiscate cantitatea de 60 kg de aur ridicată la percheziții, două autocare folosite pentru contrabandă și un autoturism de lux.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT pe DN 1 la Sântimbru: O persoană rănită în evenimentul rutier în care au fost implicate 2 TIR-uri. Circulație blocată

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT la Sântimbru: O persoană rănită în evenimentul rutier în care au fost implicate 2 TIR-uri Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit în dimineața zilei de marți, 24 martie 2026 pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Sântimbru. „În accident sunt implicate 2 TIR-uri. O […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Noul transport ecologic din Aiud, recepționat: Când ar urma să intre în funcțiune autobuzele și bicicletele. Facilități pentru elevi și pensionari

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul transport ecologic din Aiud, recepționat: Când ar urma să intre în funcțiune autobuzele și bicicletele. Facilități pentru elevi și pensionari Autobuzele electrice și bicicletele din Aiud ar urma să fie date în folosință până la sfârșitul lunii iunie 2026, potrivit primarului Dragoș Crișan. Proiectul a ajuns la o valoare de peste 67 de milioane […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Posibilă explicație pentru prețul ridicat al apei din Alba: „Drumul” ei începe după Cercul Polar, într-un râu din Norvegia, potrivit unui videoclip postat de APA CTTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Posibilă explicație pentru prețul ridicat al apei din Alba: „Drumul” ei începe după Cercul Polar, într-un râu din Norvegia, potrivit unui videoclip postat de APA CTTA Recent, compania de apă din județul Alba – APA CTTA S.A. a postat pe pagina de Facebook un video superb despre „drumul apei, de la captare la robinet”. În […]

Citește mai mult