O femeie din Alba Iulia, amenințată de fii ei adolescenți, a chemat jandarmii. Dosare penale pentru furt şi ameninţare
Nemulţumiţi că părinţii nu le dau suficienţi bani de buzunar, doi adolescenţi din Alba Iulia au recurs la sustragerea şi valorificarea obiectelor din propria gospodărie. Din spusele mamei, se pare că fac asta de mai mult timp, iar ultima ispravă s-a petrecut joi, 22 mai a.c., când au fost prinşi de jandarmi.
Potrivit maiorului Cosmin Jurcoveț, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, “incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, ora la care, un urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie a intervenit pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia. O femeie a solicitat ajutor deoarece un posibil prieten al copiilor săi i-a sustras din curte o ţeava metalică în lungime de aproximativ 4 metri, obiect care a fost ulterior recuperat de concubinul acesteia. Totodată, aceasta a relatat că nu este prima dată când băieţii săi, în vârstă de 15, respectiv 17 ani, personal sau prin interpuşi, îi sustrag bunuri din locuinţă, pe care, ulterior, le valorifică în interes propriu.
Principalul suspect de furt a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 17 ani, domiciliat în Alba Iulia. În timp ce jandarmii se aflau la locuinţa femeii, unul dintre fiii acesteia s-a întors acasă şi cerându-i-se o explicaţie pentru sustragerile repetate, a motivat că a optat pentru această metodă deoarece nu primeşte destui bani de buzunar. Din verificări a mai reieşit şi faptul că femeia se simte ameninţată de fiii săi precum şi de celelalte persoane din anturajul acestora.
Drept urmare, existând suspiciunea rezonabilă a săvârşirii infracţiunilor de furt şi ameninţare, în cauză a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, urmând ca documentul să fie înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia, ca act de sesizare.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție
AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție Miercuri, 18 martie 2026, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj și jandarmii au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și […]
Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei
Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei Miercuri 18 martie 2026, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a […]
Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele
Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele Un tânăr din Mihalț, de 23 de ani, a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi pretins și primit de la mai multe persoane bani pentru a le repara […]