Ştirea zilei

O femeie amărâtă, de 80 de ani, din Alba, fără nici un venit, amendată cu 500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

O femeie de 80 de ani din județul Alba a fost amendată în luna august 2020 cu 500 de lei de către polițiști, în Gara Coșlariu pentru nepurtarea măștii de protecție.

Femeia a contestat amenda în instanță motivând că nu știe să citească și solicită să fie iertată de fapta aceasta și să fie anulată plata datoriei de 500 de lei către stat deoarece nu are pensie de niciun fel, nu are venituri impozabile, nu are autorizație, are doar un ajutor social doar pentru o singură persoană. A precizat și că un nepot a fost amendat cu suma de 250 lei tot pentru că a fost găsit în gară, fără mască de protecție.

Petrecerea Divorțaților

Contestația a fost respinsă ca tardiva pentru că a fost depusă după termenul legal de 15 zile.

„Din confirmarea de primire depusă la fila 25 în dosar, rezultă că petentei i s-a comunicat procesul – verbal contravențional la data de 25.09.2020, aceasta primind personal corespondența. Aceasta se coroborează cu plicul depus de însăși petenta la fila 7 în dosar și care poartă ștampila cu data de 25.09.2020. În drept, conform art. 248 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Față de această dispoziție legală, instanța a apreciat că se impune soluționarea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de către instanță din oficiu, deoarece, în caz de admitere a acesteia, cercetarea în fond a cauzei devine inutilă, conducând la respingerea cererii.

CITEȘTE ȘI: O femeie din Apuseni, amendată cu 500 de lei pentru că vindea ciuperci pe marginea drumului!

Instanța reține că plângerea contravențională a fost depusă de petentă la data de 14.10.2020, cu depășirea termenului legal. Susținerile petentei potrivit căreia procesul – verbal a fost comunicat la data de 11.10.2020 și că la acea dată a procedat la înregistrarea plângerii contravenționale se impun a fi respinse ca neîntemeiate, deoarece nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă din dosar. Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de instanță din oficiu și va dispune respingerea plângerii contravenționale formulată de petentă”, se arată în motivarea instanței.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Minunea de la Parcul Alba Iulia Nord: 10 lei/mp pentru expropriați, 100 de euro/mp prin Trifu Imobiliare pentru cei 594 mp ai primarului Pleșa, aflați în vecinătatea parcului și „ratați” în declarația de avere!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Minunea de la Parcul Alba Iulia Nord: 10 lei/mp pentru expropriați, 100 de euro/mp prin Trifu Imobiliare pentru cei 594 mp ai primarului Pleșa, aflați în vecinătatea parcului și „ratați” în declarația de avere! La Alba Iulia se construiește un parc de peste opt hectare, cu lacuri, zone de agrement, alei și spații verzi, printr-o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Când viața bate filmul: Cornelia, femeia din Alba care a primit o casă nouă, reunită cu fiica pe care a dat-o la orfelinat în urmă cu peste 30 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Când viața bate filmul: Cornelia, femeia din Alba care a primit o casă nouă, reunită cu fiica pe care a dat-o la orfelinat în urmă cu peste 30 de ani O poveste care pare desprinsă dintr-un film s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, în Alba. Cornelia, femeia care până nu demult trăia într-o cocioabă, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cătunele din Râmeț, legate de civilizație prin Transapuseana, printr-o investiție de 20 de milioane de lei: „Când ni s-a spus că se va asfalta, nu am crezut”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cătunele din Râmeț, legate de civilizație prin Transapuseana, printr-o investiție de 20 de milioane de lei: „Când ni s-a spus că se va asfalta, nu am crezut” La mijlocul lunii septembrie 2026, a avut loc recepția lucrărilor de modernizare a drumurilor care „leagă de civilizație” cătunele Valea Inzelului, Valea Poieni și Valea Uzei. La mai […]

Citește mai mult