Nu-i dracu’ atât de… alb!

    Coşmar, apocalipsă, infernul alb, catastrofă, dramă, urgie, tragedie… Tot arsenalul de epitete a fost pus în funcţiune de „ştiriştii” presei scrise şi de cei ai audiovizualului. Se vânează, de-a dreptul, mai ales de către televiziuni, imagini cu bătrâni necăjiţi, slabi, singuri, cu case izolate în viscol, cu nămeţi ce ating streaşina, prin care se taie tuneluri până la grajd sau la fântână. Imagini cu şosele pe care se împotmolesc nu numai autovehiculele ci şi utilajele de deszăpezire. Ajutorul umanitar şi eforturile făcute de autorităţi în sprijinul comunităţilor izolate devin, în mod exagerat, fapte de eroism. Aşa ne şi sunt prezentate de către reporterii avizi de senzaţie, uneori chiar spre jena protagoniştilor, care nu-şi fac decât datoria profesională sau umanitară, ca voluntari. Cu acest prilej apar şi „eroii” politici, cu eforturile şi cu ajutoarele lor intens mediatizate. N-am văzut încă vreun politician să se implice în lupta cu natura în mod discret, deci să nu se lase filmat şi să nu comenteze, în funcţie de tabăra din care face parte, dând vina pe guvern şi pe Băsescu, pe de-o parte, sau pe Dumnezeu, pe de altă parte, pentru ceea ce nu este, totuşi, decât o iarnă! Da, o iarnă grea, dar nu chiar o apocalipsă! Iarna a devenit un prilej de rating, aşadar, şi de campanie electorală mascată. Sunt deja de-a dreptul jenante imaginile cu troiene şi viscole repetate la nesfârşit, precum şi cele cu îmbulzeala sălbatică a unor bătrâni şi a unor copii la camioanele cu ajutoare. Nu suntem chiar în lumea a treia!
Da, reporterii şi jurnaliştii în general, sunt îndreptăţiţi să exagereze, iar politicienii sunt îndreptăţiţi să-şi lustruiască imaginea. Dar ce e prea mult devine grotesc! Mai uşor, fraţilor! Întâmplarea face să cunosc foarte bine zona Buzăului, pentru că am lucrat câţiva ani acolo. Drama localnicilor nu este în special iarna cu nămeţii, primăvara şi toamna cu inundaţiile sau vara cu seceta. Acestea sunt rânduite de la Dumnezeu, în ani mai buni şi ani mai răi. În general oamenii ştiu asta şi se pregătesc din timp. Drama lor e sărăcia! Acolo doar cei mai înstăriţi au case solide şi garduri zdravene. Restul construiesc din paiantă, din chirpici lipiţi cu pământ, şi au garduri din tuleie de cucuruz sau, în cel mai bun caz, din pari strâmbi de salcâm. Sunt case pe care dezgheţul, după o zăpadă abundentă, le transformă în noroi curgător amestecat cu paie sau stuf. Şi nu numai în Buzău e aşa, ci în general în zona de sud. Dar stau şi mă întreb, ca unul care cunoaşte zona, oare nimeni nu vede că acolo nu sunt doar bătrâni şi neputincioşi, ci şi destui oameni vrednici, în putere. Sunt comunităţi pe care viscolul şi nămeţii nu le-au îngenuncheat. Sunt comunităţi care s-au mobilizat în jurul autorităţilor şi nu s-au dat bătute. Dar nu am văzut nicăieri niciun reportaj pozitiv, făcut într-o localitate care a ieşit la liman cu forţe proprii. Oare nu se cuvenea? În timpul sărbătorilor de iarnă vedem la toate televiziunile, de prin toate zonele folclorice, alaiuri de urători zdraveni şi rumeni în obraji, care umblă tradiţional din casă în casă şi se cinstesc reciproc. Unde sunt acum, când e nevoie de ei, toţi aceştia? Trebuie să meargă Pilu, celebrul „protestaSTAR” singuratic de la Baia de Arieş, să le dea zăpada de la uşă? Tot de sărbători vedem la televizor obiceiuri faine cu bucate îmbelşugate, cu tăieri de porci, de pui, raţe, gâşte, curcani, cu preparate excepţionale din peşte etc. Unde-s toate astea acum? Ce credeţi că în toate satele din sud sunt toţi sărmani? Aiurea! E ca şi la noi. Unii mai avuţi, alţii mai scăpătaţi. Şi se ajută între ei, la o adică, dar sprijinul în sânul comunităţii, între vecini, de la casă la bordei, nu face rating. Şi nici nu devine prilej de ajutoare aduse cu elicopterul de Marean Vanghelie. În concluzie, fraţilor, se exagerează prea mult cu iarna asta: nu-i dracu’ chiar atât de… alb!
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI