Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Noul mers al trenurilor 2018 – 2019 va intra în vigoare în 9 decembrie. Trenurile Zăpezii vor circula spre cele mai căutate staţiuni de schi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noul Mers al Trenurilor 2018 – 2019 va intra în vigoare începând cu data de 9 decembrie şi va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019, informează, marţi, CFR Călători. În fiecare zi, se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an.

Astfel, Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie 2018, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%, de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Braşov şi retur) au reduceri între 31% şi 56%.

Trenurile Soarelui vor asigura, în perioada sezonului estival 2019, legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

Potrivit CFR Călători, duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore şi 15 minute pentru trenurile InterRegio (IR) cu opriri în staţiile principale şi la 1 oră şi 58 de minute pentru trenurile fără oprire.

Totodată, este introdus în circulaţie un tren nou InterRegio (IR 1634) pe ruta Braşov (plecare 11:20) – Ploieşti Vest (sosire 13:20) – Bucureşti Nord (sosire 14:04), cu opriri în toate staţiunile montane.

Şase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucureşti – Braşov şi retur vor avea în compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor.

„La toate trenurile se pot transporta gratuit bicicletele pliabile la clasa 1 şi a 2-a sau schiuri la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil bagajelor de mână, cu condiţia să nu incomodeze pe ceilalţi călători (o bicicletă pliabilă sau o pereche de schiuri de persoană). La trenurile Interregio, călătorii care doresc să circule cu biciclete nepliabile/nedemontabile o pot face dacă în compunerea trenului există un vagon dotat constructiv cu spaţiu special amenajat pentru fixarea şi transportul bicicletelor”, menţionează sursa citată.

Se va asigura legătura directă între Iaşi şi Constanţa cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărăşeşti, Focşani, Buzău, Ţăndărei) iar în perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi a sezonului estival se asigură legătura directă Iaşi – Constanţa – Mangalia.

„A fost reconsiderată oferta feroviară între Bucureşti şi Galaţi/Brăila prin suplimentarea numărului de trenuri şi redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău). De asemenea, a fost suplimentat numărul de conexiuni directe pe ruta Bucureşti – Piteşti – Curtea de Argeş prin introducerea în circulaţie a unei perechi de trenuri Regio (9531/9532) pe ruta Piteşti – Curtea de Argeş ce se ataşează la trenurile IR 1781/ IR 1790 care circulă de la/la Bucureşti Nord. A fost redimensionat numărul de trenuri Regio directe pe ruta Suceava – Dorneşti – Rădăuţi – Putna Hm. Astfel, în zilele lucrătoare vor circula 3 perechi de trenuri, iar în zilele de sâmbătă şi duminică 2 perechi de trenuri”, precizează CFR Călători.

Pe ruta Timişoara – Remetea Mică şi retur se va relua circulaţia cu trei perechi de trenuri pentru a veni în sprijinul cererii de trafic din zonă.

Se reia circulaţia între Bucureşti şi Galaţi pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanţa cu 30 kilometri şi timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute faţă de ruta actuală prin Buzău – Ploieşti. În acest fel se asigură şi conectarea zonelor din sud-est cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi creşterea numărului de legături dintre Bucureşti şi Aeroport.

Zilnic, legătura feroviară Bucureşti – Aeroport şi retur va fi asigurată cu 17 trenuri (9 pe sensul de dus /8 pe sensul de întoarcere).

În Traficul internaţional, a fost introdus în grafic un tren nou – trenul Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Viena care circulă zilnic, cu plecare din Cluj la ora 7:35 şi sosire la Viena la ora 17:21 sau plecare din Viena la 10:42 şi sosire la Cluj-Napoca la ora 22:25.

Este creată o nouă legătură directă între Budapesta şi Bucureşti (via Craiova, Timişoara, Arad, Curtici) cu trenul IR 72/ IR 73 – Traianus, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 5.20 şi sosire la Budapesta Keleti la ora 18.50 sau cu plecare din Budapesta Keleti la ora 7: 10 şi sosire la Bucureşti Nord la ora 23.00.

Pe de altă parte, trenul Dacia Bucureşti – Viena va reveni pe ruta consacrată, respectiv prin Sighişoara, oraşul Sibiu fiind conectat cu Budapesta prin două perechi de trenuri directe IR 74/IR 75 şi IR 473/IR 472, atât cu parcurs de zi, cât şi cu parcurs de noapte. Pentru călătoria de la Sibiu la Viena cu trenul Dacia este asigurată legătura în Mediaş cu trenul R 2567 (Sibiu plecare 17.12 – Mediaş sosire 18.51).

Trenul Harghita (IR 366/ IR 367) Braşov – Budapesta Keleti revine, de asemenea, pe ruta consacrată Braşov – Deda – Dej – Cluj – Budapesta. Legătura cu Târgu Mureş va fi asigurată cu grupa directă de vagoane în perioadele 21 decembrie – 5 ianuarie 2019, 18 – 22 aprilie 2019, 1 iunie – 7 septembrie 2019 şi 31 octombrie – 3 noiembrie 2019 pentru dus, şi pentru întors 22 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, 19 – 23 aprilie 2019, 2 iunie – 8 septembrie 2019, 2 – 4 noiembrie 2019, iar în restul perioadelor cu trenuri la legătură în Cluj Napoca (trenurile IR 1748/1749 Târgu Mureş – Cluj Napoca).

„Pasagerii vor putea călători în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 euro pe sens) şi Budapesta (de la 29 euro pe sens), Chişinău (de la 19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) şi Salonic (de la 56 euro pe sens). De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara (de la 15 euro pe sens), Cluj Napoca (de la 15 euro pe sens) şi Braşov (de la 19 euro pe sens). Foarte avantajoase sunt şi ofertele pentru călătoriile către Austria, Germania, Polonia, Slovacia şi Cehia, cât şi oferta Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită ţară din Europa”, se mai arată în comunicatul CFR Călători.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2018-2019” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 17 lei.

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari Vești proaste pentru pensionari din România: recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an. Reprezentanții sindicalițtilor  atrag atenția asupra volumului de muncă excesiv și subdimensionării personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea