Rămâi conectat

Ştirea zilei

Noua componență a Consiliului Județean Alba. PNL deține majoritatea, cu 19 mandate din 33

Dragoş Suciu

Publicat

în

PNL deține majoritatea în Consiliul Județean Alba, având 19 mandate din 33, în urma scrutinului de duminică, în vreme ce PSD a obținut nouă mandate, ALDE – trei mandate, iar PMP – două mandate.

Proiect CJ Alba02ALDE și PNL au obținut câte un mandat la redistribuiri.

Potrivit rezultatelor oficiale publicate marți de către Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Alba, PNL a fost votat de 84.170 de alegători, adică 53,13%, PSD a obținut 41.398 de voturi, ceea ce înseamnă 26,13%, ALDE – 10.512 de voturi, adică 6,63%, iar PMP – 10.170 de voturi, respectiv 6,24%.

Astfel, PNL va avea în Consiliul Județean Alba 19 mandate, PSD – nouă, ALDE – trei, iar PMP – două mandate.

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, ocupă primul loc pe lista PNL, în vreme ce lista PSD este condusă de deputatul Ioan Dîrzu, iar lista PMP de deputatul Clement Negruț. În fruntea ALDE se află fostul prefect de Alba, Gheorghe Feneșer.

Potrivit BEJ Alba, numărul de voturi valabil exprimate a fost de 158.415, la urne prezentându-se 169.027 de persoane, iar numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele electorale din circumscripția electorală este de 318.722.

În județul Alba, două partide nu au întrunit pragul electoral, Uniunea Democrată Maghiară din România fiind votată de 7.188 de persoane, ceea ce înseamnă 4,54%, iar Uniunea Națională pentru Progresul României de către 4.977 de alegători, adică 3,14%.

Secretarul general al PNL Alba, Marius Hațegan, a declarat că filiala județeană a PNL din Alba este cea mai puternică din țară, obținând cele mai multe primării, 58 din 78, și cea mai confortabilă majoritate din Consiliul Județean Alba, 19 din 33 de mandate.

Noua Componență a Consiliului Județean Alba: 

DUMITREL ION

ROMAN FLORIN
HAȚEGAN MARIUS
BUMB SORIN
CREȚU SIMION
CUCUI ALIN
RĂCUCI CLAUDIU

NEGRUȚIU ADRIAN
CETERAȘ MARIUS
FULEA IOAN
FULEA DUMITRU
STĂNESCU VASILE
CHIRIAC RAUL
ALBANI SIMONE
PONORAN TUDOR
ALBU NICOLAE
CHERECHEȘ DAN
TĂTAR VASILE
SIMION MARCEL

DÎRZU         IOAN

FLOREA IOAN

PRODAN   GHEORGHE LUCIAN

ZDRÂNC   DANIEL-LIVIU

TOMUŞ      DOREL

LUCA           NICOLAE

RADU          CĂLIN

PUŞCĂ        NICOLAE

SANDEA    DORIN-GHEORGHE

FENEȘER GHEORGHE

UȚIU IOAN

KOBLE LADISLAU

CLEMENT NEGRUȚ

URSALEȘ TRAIAN NICOLAE

Dacă deputații Clement Negruț și Ioan Dîrzu se retrag, vor intra Cenușă Marin și Corneliu Mureșan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO | Ziua Victimelor Comunismului în Romania și Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată la Alba Iulia: Ceremonie religioasă și depuneri de coroane. Moment special la Sala Unirii

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Victimelor Comunismului în Romania și Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată la Alba Iulia: Ceremonie religioasă și depuneri de coroane. Moment special la Sala Unirii Duminică, 21 decembrie 2025, la Alba Iulia, începând cu ora 12.00, are loc un ceremonial dedicat Zilei Victimelor Comunismului în Romania și Zilei Victoriei Revoluției Române și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Patru bărbați din Alba și Mureș, REȚINUȚI  de polițiști pentru ÎNȘELĂCIUNE și FURT: Au luat peste 9.000 de lei de la doi vârstnici din Poiana Galdei și Ivăniș 

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru bărbați din Alba și Mureș, REȚINUȚI  de polițiști pentru ÎNȘELĂCIUNE și FURT: Au luat peste 9.000 de lei de la doi vârstnici din Poiana Galdei și Ivăniș Patru bărbați din Alba și Mureș au fost reținuți de polițiști pentru înșelăciune și furt. Au luat peste 9.000 de lei de la doi vârstnici din Poiana […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 21 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 21 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 21 decembrie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea