Politică Administrație

Noile majorări ale tarifelor la GUNOIUL din Alba Iulia, votate de PNL și USR, declarate ILEGALE!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Noile majorări ale tarifelor la GUNOIUL din Alba Iulia, votate de PNL și USR, declarate ILEGALE!

Noile majorări ale tarifelor la gunoiul menajer din Alba Iulia, votate de către consilierii locali ai PNL și USR, au fost declarate ilegale de către Instituția Prefectului – județul Alba. Scumpirile urmau să fie aplicate din toamnă, odată cu preluarea atribuțiilor de către noul operator, însă nu vor mai fi puse în practică deoarece nu respectă legea.

Aleșii locali ai PSD Alba Iulia nu au votat și nu vor vota niciun proiect de hotărâre care prevede majorări ale tarifelor în cazul utilităților, serviciilor publice, taxelor și impozitelor etc., cu excepția creșterilor ca urmare a indexării anuale cu rata inflației.

În privința gunoiului menajer, Alba Iulia s-a confruntat cu mai multe situații fără precedent în ultimii ani. În primă etapă din cauza neridicării lui, după ce primarul USR, Gabriel Pleșa, nu a găsit o vară întreagă o soluție pentru stoparea acestei crize. A doua etapă, cea care face obiectul acestui comunicat de presă, vizează probleme de altă natură: scumpirea tarifelor votată de către consilierii de dreapta nu respectă spiritul și litera legii.

Mai exact, la propunerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară SALUBRIS Alba, PNL și USR au votat creșterea tarifelor, mult peste prețul prevăzut în contractul de delegare din anul 2019, când a fost stabilit tariful unic pentru mai multe localități. Conform legislației, acesta nu poate fi majorat în următorii ani, ci doar ajustat, în funcție de anumiți parametri, astfel încât să fie respectată activitatea operatorului și deopotrivă interesele oamenilor.

Cu PNL și USR la cârma municipiului, Alba Iulia a devenit ”un sat fără câini” în care drepturile oamenilor nu mai sunt apărate. Consilierii de dreapta votează pe bandă rulantă proiectele servite de primar, fără să își pună niciun semn de întrebare și fără să țină cont de ceea ce așteaptă de la ei tocmai cei pe care îi reprezintă în legislativul local.

Din ecuația administrării iresponsabile a acestui serviciu nu poate fi scos nici Consiliul Județean! Din cauza sa, criza gunoaielor s-a acutizat de la un an la altul, prețurile au crescut, iar serviciile sunt necorespunzătoare. Halda ecologică de la Galda de Jos, care trebuia să fie funcțională din anul 2015, nu are capacitate suficientă de a prelua toate deșeurile menajere rezultate în urma activităților noastre zilnice.

Alba Iulia ar fi trebuit să fie în etapa colectării selective, a depozitării subterane a deșeurilor menajere și nicidecum în această situație rușinoasă din istoria sa recentă!

Consilierii locali PSD Alba Iulia:
Bogdan Medrea,
Narcisa-Ioana Bărbuleț,
Alin Stanciu,
Dana Nanu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult