Rămâi conectat

Actualitate

Noi taxe, impozite și restructurări în sistemul bugetar: Guvernul a publicat forma finală a Legii privind măsurile fiscale

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi taxe, impozite și restructurări în sistemul bugetar: Guvernul a publicat forma finală a Legii privind măsurile fiscale

Legea privind noile măsuri fiscale a fost publicată în transparență decizională de Executivul de la București: Prin intermediul acesteia se vor desființa 200.000 de posturi în sistemul bugetar, dar se vor introduce și o serie de măsuri fiscale care vor avea un impact major asupra cetățenilor.

Premierul Marcel Ciolacu va merge în fața Parlamentului, în cursul acestei săptămâni, unde își va angaja răspunderea pe acest proiect de lege.

Apulum Agraria 2025

ART.I (1) Prezenta lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru a consolida sustenabilitatea financiară a României pe termen lung astfel încât Statul Român și unitățile sale administrativ teritoriale să poată susține din fonduri publice finanțarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor la un nivel calitativ și competitiv impus de standardele europene prin regulamentele existente în acest sens;

(2) Pentru a asigura scopul menționat la alin.(1) prezenta lege reglementează următoarele categorii de măsuri specifice:

a) măsuri financiar-fiscale pentru a asigura o utilizare eficientă a resurselor fiscale ale Statului Român, a gestiona corespunzător prin politici fiscale prudente zonele de optimizare fiscală, a restructura și gestiona facilitățile fiscale în perioade de deficit bugetar excesiv, a asigura gestionarea dezechilibrelor fiscale din marile sisteme publice;

b) măsuri pentru a înlătura risipa de fonduri publice dar și pentru a administra patrimoniul statului și activele publice prin intermediul operatorilor economici deținuți de Statul Român, unitățile administrativ teritoriale precum și de alte entități publice;

c) măsuri pentru a combate evaziunea fiscală în scopul sancționării faptelor și actelor de comerț considerate ilitice dar și pentru a sancționa faptele contravenționale și penale în domeniul fiscal pentru a consolida disciplina financiar-fiscală precum și pentru a valorifica în mod corespunzător resursele fiscale ale Statului Român și a unităților sale administrativ teritoriale;
Pricipalele modificări fiscale:

– Impozit minim pe cifra de afaceri – companiile cu afaceri mai mari de 50 mil. euro vor plăti impozitul minim pe cifra de afaceri, în cazul în care impozitul pe profit ar fi mai mic decât valoarea impozitului minim pe cifra de afaceri;

– Impozit pe cifra de afaceri pentru bănci – cifra de afaceri a băncilor se calculează ca veniturile din dobânzi şi impozitul este de 1%.

– Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro;

b) 3%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000 euro sau care desfăşoară activităţi în producţie de software, restaurante, catering, baruri, stomatologie etc.

– Scutirea de impozit pe venit se aplică la un singur angajator/plătitor, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv obţinute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.

– Se elimină scutirea la plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru angajaţii din construcţii şi scutirea la plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru angajaţii din sectorul agricol şi din industria alimentară;

– Creşte TVA de la 5% la 9% pentru serviciile constând în permiterea accesului la parcuri de distracţii şi parcuri recreative, livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale (maximum 120 mp.), inclusiv a terenului pe care sunt construite, livrarea de energie termică, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute; livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă.

– Impozit de 5% pe tranzacţiile imobiliare cu clădiri rezidenţiale. Se calculează, la prima vânzare, prin aplicarea unei cote de 5% asupra preţului de vânzare al fiecărei clădiri rezidenţiale vândute, din care se scade valoarea de 600.000 lei, fără a lua în considerare taxa pe valoarea adăugată aferentă.

– Impozit special de 0,3% pentru locuinţe de peste 500.000 de euro şi maşini de peste 75.000 de euro.
Măsuri pentru încetinirea cheltuielilor:

– Numărul total al posturilor de demnitate publică efectiv ocupate aferente funcţiilor de secretari de stat, consilieri de stat, subsecretari de stat, vicepreşedinţi şi a funcţiilor asimilate acestora se reduce până cel târziu la data de 1 ianuarie 2024 cu minimum 25%;

– Numărul de posturi de consilieri din cadrul cabinetului cancelariei precum şi numărul de posturi din cadrul autorităţilor publice de interes local se reduc cu 50% din totalul numărului de posturi aprobate până cel târziu la data de 1 noiembrie 2023;

– Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcţii aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se desfiinţează;

– Personalul cu funcţii de conducere eliberat din funcţia de conducere deţinută ca urmare a reorganizării activităţii beneficiază de drepturile prevăzute de lege. Acesta are dreptul de a ocupa o funcţie publică de conducere vacantă de acelaşi nivel sau o funcţie publică de conducere de nivel ierarhic inferior vacantă, pentru care îndeplineşte condiţiile de ocupare; instituţiile publice publice acordă, anual, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 -31 decembrie 2026, personalului ale căror salarii lunare de încadrare sunt de pană la 14.000 lei.

– Pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul nu poate fi mai mare de 15% din salariul de bază şi nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;

– Cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maximum 25 lei/lună/aparat de telefonie mobilă;

– Până la data de 1 ianuarie 2024 direcţiile de sănătate publică (DSP), sanitar-veterinare, judeţene şcolare etc. se reorganizează la nivel de direcţii regionale în cadrul fiecărei regiuni şi cu structuri teritoriale fără personalitate juridică la nivel judeţean. Numărul consilierilor din cabinetele preşedinţilor consiliilor de administraţie, preşedinţilor, vicepreşedinţilor, directorilor generali, directorilor generali adjuncţi precum şi din alte cabinete ale conducătorilor de la nivelul operatorilor economici se reduce cu 50% din numărul de posturi aprobate.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | TOATE cele 4 moțiuni de cenzură depuse de Opoziție la adresa Guvernului Bolojan au picat la vot: Cum a arătat „duminica moțiunilor” din Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

TOATE cele 4 moțiuni depuse de Opoziție la adresa Guvernului au picat la vot Duminică, 7 septembrie 2025, în Parlamentul României a fost „ziua moțiunilor de cenzură” depuse de Opoziție la adresa Guvernului Bolojan.  Cele 4 moțiuni au picat rând pe rând la vot. La prima moțiune de cenzură, cea privind măsurile din Sănătate, Opoziția […]

Citește mai mult

Actualitate

7 septembrie 2025 | Eclipsa totală de Lună, prima după 6 ani și jumătate vizibilă din România: Cum poate fi observată

Ioana Oprean

Publicat

în

Eclipsa totală de Lună, prima după 6 ani și jumătate vizibilă din România: Cum poate fi observată Duminică, 7 septembrie 2025, va avea loc prima eclipsă totală de lună vizibilă din România după 6 ani și jumătate.  „Eclipsa totală de Lună de anul acesta, din seara zilei de 7 septembrie, este una foarte favorabilă. Este […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile de VACANȚĂ vor avea elevii până la finalul anului școlar 2025-2026: CALENDARUL OFICIAL

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile de VACANȚĂ vor avea elevii până la finalul anului școlar 2025-2026 Calendarul anului școlar 2025-2026 prevede o structură pe 5 module, cu vacanțe distribuite diferit față de anii trecuți. Citește și: Ministrul Educaţiei, întrebat dacă şcoala începe luni, 8 septembrie 2025: „Sunt optimist. Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală” […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea