Rămâi conectat

Ştirea zilei

Noi RESTRICȚII pentru 4 localități din județul Alba care intră în scenariul roșu. Hotărârea CJSU

Ziarul Unirea

Publicat

în

La nivelul unităților administrativ-teritoriale Aiud, Ocna Mureș, Cricău și Sâncel unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 27.11.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;

c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale.

d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc);

e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:

 -deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
-deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
-deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
-deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă.

i)Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

j)Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k)În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

l)Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

m) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
n) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
o) instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.
(2)  Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 2.Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | O viață cât un centenar: Ioana Damian, din Ocna Mureș, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

O viață cât un centenar: Ioana Damian, din Ocna Mureș, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani Sărbătoare cu totul și cu totul specială în orașul Ocna Mureș. Localnica Ioana Damian a împlinit vârsta de 100 de ani. Citește și: FOTO | Doamna Aurica Roșca sărbătorită la Ocna Mureș la împlinirea vârstei de 100 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Aventurile unui adolescent de 17 ani, din Sohodol, la volanul unei mașini neînmatriculate: A condus băut și fără permis, s-a răsturnat în afara drumului și a plecat de la locul faptei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aventurile unui adolescent de 17 ani, din Sohodol, la volanul unei mașini neînmatriculate: A condus băut și fără permis, s-a răsturnat în afara drumului și a plecat de la locul faptei Un adolescent de 17 ani, din Sohodol, este cercetat de polițiști după ce s-a urcat volanul unei mașini neînmatriculate și a condus băut și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Pui de urs, îndepărtat din curtea unei gospodării din comuna Avram Iancu, cu ajutorul jandarmilor montani: Animalul se cățărase într-un copac

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pui de urs, îndepărtat din curtea unei gospodării din comuna Avram Iancu, cu ajutorul jandarmilor montani: Animalul se cățărase într-un copac În cursul nopții trecute, în jurul orei 22:27, un apel la 112 a semnalat prezența unui pui de urs într-o gospodărie din satul Mărtești, comuna Avram Iancu. La fața locului a fost direcționată de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea