Actualitate

Noi modificări privind rovinietele: Șoferii vor putea fi anunțați prin e-mail expirarea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi modificări privind rovinietele: Șoferii vor putea fi anunțați prin e-mail expirarea acesteia

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a adus o nouă modificare în ceea ce privește rovinietele.

Mai precis, Ordinul MTI 365/2022 care deja a fost publicat în Monitorul Oficial, și care intră în vigoare pe 27 aprilie, prevede ca cei care au cumpărat roviniete cu o valabilitate de minimum 30 de zile să fie anunțați, prin e-mail expirarea acesteia. Rovinieta este practic taxa de drum pe care orice șofer care circulă pe drumurile publice ale României trebuie să o plătească.

Noua reglementarea spune că notificarea va fi transmisă doar în cazul rovinietelor cu valabilitate egală sau mai mare de 30 de zile. Măsurile cuprinse în ordinul apărut recent se vor aplica din 27 aprilie.

Acordul sau refuzul șoferului de a fi notificat în legătură cu data expirării rovinietei, dar și adresa de e-mail unde se va trimite notificarea, în cazul în care își dă acordul, vor fi furnizate de acesta la cumpărarea unei roviniete.

Pentru a se alinia la noile reguli, distribuitorii autorizați vor avea la dispoziție cel mult șase luni de la aplicarea acestora.

„Distribuitorii au obligația de a implementa, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, modificările necesare astfel încât, la încasarea tarifului de utilizare și emiterea rovinietelor în punctele de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicații dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, să asigure utilizatorilor posibilitatea de a fi notificați, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei”, se spune în ordinul MTI.

Ordonanța care reglementează rovinietele prevede că toți șoferii care circulă pe drumurile publice din afara orașelor trabuie să aibă o rovinietă valabilă, altfel vor fi pasibili de amenzi, deci rovinieta este „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România”.

Rovinietele pot avea valabilitatea de o zi, șapte zile, 30 de zile, 90 de zile sau un an. Fac excepție autoturismele și mașini de marfă cu masa de până la 3,5 tone, pentru care se poate cumpăra rovinietă cu durata de cel puțin șapte zile, adică pentru ele nu se pot cumpăra roviniete de o zi.

Șoferii care nu au roviniete valabile sunt pasibili de amenzi cuprinse între 250 și 4.500 de lei. Amenzile cele mai mici se dau în cazul autoturismelor (250 – 500 de lei), în timp ce amenzile cele mai mari se dau în cazul vehiculelor mari de transport de marfă (3.000 – 4.500 de lei).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei” Călin Georgescu, fostul candidat la președinție, a refuzat să dea un răspuns concret despre sursele sale de venit în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, catalogând […]

Citește mai mult

Actualitate

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]

Citește mai mult