Noi instrucțiuni privind vaccinarea în situații speciale: Când se impune rapelul cu un ser fabricat după o tehnologie diferită
Noi instrucțiuni privind vaccinarea în situații speciale: Când se impune rapelul cu un ser fabricat după o tehnologie diferită
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis o nouă instrucțiune privind vaccinarea în situații speciale.
Conform prevederilor regăsite în acest document, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze de vaccin.
În conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), intervalul maxim de administrare între doza 1 și doza 2 este următorul:
– pentru vaccinul Pfizer BioNTech – până la 42 de zile;
– pentru vaccinul Moderna – până la 42 de zile;
– pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) – până la 12 săptămâni.
Important! În situația depășirii intervalelor menționate anterior, beneficiarul se va putea prezenta direct în centrul de vaccinare, fără programare prealabilă, pentru administrarea celei de a doua doze.
Devansarea dozei a doua este permisă doar în situații speciale, justificate medical, respectiv:
-pentru vaccinul Pfizer BioNTech – intervalul minim între cele două doze este de 19 zile;
-pentru vaccinul Moderna – intervalul minim între cele două doze este de 25 de zile;
-pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) – intervalul minim între cele două doze este de 28 de zile.
Atunci când o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, schema de vaccinare va fi continuată, la cel puțin 4-8 săptămâni, cu un vaccin fabricat după o tehnologie diferită.
Schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează cu același tip de vaccin, însă în situații speciale, apărute după prima doză, se recomandă administrarea unui alt tip de vaccin împotriva COVID-19 fabricat după o tehnologie diferită.
Pentru vaccinul Pfizer BioNTech:
•Șoc anafilactic;
•Miocardită/pericardită
Pentru vaccinul Moderna:
• Șoc anafilactic;
• Miocardită/pericardită
Pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) :
• Șoc anafilactic;
• Sindrom de tromboză cu trombocitopenie (SST);
• Sindrom de extravazare capilară
Situațiile sus menționate trebuie dovedite cu documente medicale cum ar fi: bilete de externare, scrisori medicale etc. de către persoana care se prezintă la vaccinare și solicită schimbarea tipului de vaccin pentru doza de rapel.
Atât în cazul persoanelor care prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, cât și în cazurile menționate anterior, vaccinarea se face fără programare, prin prezentarea directă a beneficiarului într-un centru de vaccinare. Acesta trebuie să dețină asupra sa copii ale documentelor medicale care să ateste reacțiile survenite după prima doză.
După predarea acestor documente justificative către centrul de vaccinare și analizarea acestora de către coordonatorul centrului respectiv, medicul coordonator va decide administrarea dozei, menționând acest lucru și pe formularul de consimțământ al persoanei, cu semnătură și parafă.
Situațiile menționate anterior sunt extrem de rare, iar EMA confirmă că beneficiile tuturor vaccinurilor autorizate COVID-19 continuă să depășească riscurile lor, având în vedere potențialul crescut de boală COVID-19 și complicațiile asociate acesteia, precum și dovezile științifice care arată că vaccinarea reduce semnificativ decesele și spitalizările cauzate de infecția cu SARS-CoV-2.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vara lui 2026, printre cele mai călduroase din istoria măsurătorilor. Fenomenul anunțat de meteorologi
Vara lui 2026, printre cele mai călduroase din istoria măsurătorilor. Fenomenul anunțat de meteorologi Anul 2026 urmează să fie printre cei mai călduroși ani din istoria măsurătorilor, potrivit serviciul de meteorologie Met Office din Marea Britanie Meteorologii estimează că temperatura globală pentru acest an va fi în jur de 1,46°C peste media perioadei preindustriale (1850-1900). […]
RCA 2026 | Noi modificări legislative prin care familiile victimelor rănite pot primi despăgubiri
RCA 2026 | Noi modificări legislative prin care familiile victimelor rănite pot primi despăgubiri Potrivit unei modificări a Codului Civil, companiile pentru asigurările RCA și CASCO au obligația legală de a acorda despăgubiri atât victimelor implicate în accidente rutiere, cât și familiilor acestora. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională limitarea despăgubirilor la persoanele afectate direct în […]
Premierul Ilie Bolojan, la consultările cu reprezentanții universităților din România: „Trebuie să facem economii”
Ilie Bolojan, la consultările cu reprezentanții universităților din România: „Trebuie să facem economii” Premierul Ilie Bolojan a avut, marți, 20 ianuarie 2026, la Palatul Victoria, consultări cu Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), ca răspuns la solicitarea CNR de a avea o discuție cu privire la bugetul educației și cercetării în anul 2026. […]