Nicolae Stanciu a fost desemnat ”cel mai bun fotbalist român al anului 2022”! Aiudeanul Andrei Cordea, cel mai bun atacant
Fostul unirist Nicolae Stanciu are parte de un final de an extraordinar, în dreptul său adunându-se numeroase premii în anchetele tradiționale.
După ce a fost primul în topul “Gazetei Sporturilor”, o premieră pentru județul Alba, mijlocașul în vârstă de 29 de ani a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2022 de către Clubul Sportiv al Jurnaliştilor în cadrul ediţiei a 23-a a Galei Fotbalului Românesc, dar și cel mai bun mijlocaș. Internaționalul român este după 31 de etape pe primul loc în campionatul Chinei cu Wuhan Three Towns și are șansa să câștige titlul, fiind astfel a 4-a țară după România, Belgia și Cehia. 
“Sunt fericit şi mândru că pot primi acest trofeu, sunt fericit pentru anul pe care l-am avut, atât la echipa de club, cât şi la echipa naţională. Ce îmi doresc acum este să se termine anul cât mai bine, să reuşim să fim campioni în China, iar pentru echipa naţională e clar că toate gândurile noastre vor fi să reuşim să ne calificăm la EURO 2024, să facem milioane de români fericiţi, pentru că şi noi, şi ei, avem nevoie de o calificare la un turneu final”, a declarat Nicolae Stanciu, pentru agerpres.ro.
Pe lista nominalizaților s-a mai regăsit un alt jucător din județ, aiudeanul Andrei Cordea, desemnat cel mai bun atacant din 2022.
Cel mai bun antrenor al anului 2022 a fost Dan Petrescu, tehnicianul campioanei României CFR Cluj, în timp ce titlul de cel mai bun preşedinte de club i-a revenit lui Daniel Niculae (FC Rapid). Câştigător al titlului de cel mai bun atacant, Andrei Cordea (FCSB) a afirmat că premiul îl motivează în perspectiva anului viitor: “Ţin să mulţumesc celor care au urmărit parcursul meu şi m-au votat. Mă bucur că toată munca mi-a fost răsplătită. Acest premiu mă motivează pentru ca în anul 2023 să muncesc mai mult şi să fiu mai bun”.
Lista completă a premiilor oferite de Clubul Sportiv al Jurnaliştilor în acest an este următoarea: *cel mai bun fotbalist – Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns); *cel mai bun antrenor – Dan Petrescu (CFR Cluj); *cel mai bun preşedinte de club – Daniel Niculae (Rapid); *cel mai bun portar – Horaţiu Moldovan (Rapid); *cel mai bun fundaş – Andrei Burcă (CFR Cluj); *cel mai bun mijlocaş – Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns); *cel mai bun atacant – Andrei Cordea (FCSB); *cel mai bun tânăr fotbalist – Octavian Popescu (FCSB); *cel mai bun stranier – Andrea Compagno (FCSB); *cel mai bun arbitru – Istvan Kovacs.
Sursa: Digi Sport
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Maya Csaszar (Student Sport Alba Iulia), convocată la lotul României Under 15 | Echipa albaiuliană, victorie netă, 20-0, în competiția internă
Talentata fotbalistă Maya Csaszar (Student Sport Alba Iulia), convocată la lotul României Under 15 | Echipa albaiuliană, victorie netă, 20-0, în competiția internă Maya Csaszar (Student Sport Alba Iulia), principala marcatoare a grupării albaiuliene, a fost convocată la echipa națională a României Under 15 de fotbal feminin, urmând a debuta pentru reprezentativa de junioare pregătită […]
FOTO: Înotătorii LPS Alba Iulia, rezultate remarcabile la Cupa Miercurea Ciuc | Medalii de aur pentru Mihai Stănilă și Lorand Palfi
Înotătorii LPS Alba Iulia au realizat rezultate remarcabile la Cupa Miercurea Ciuc | Medalii de aur pentru Mihai Stănilă și Lorand Palfi Înotătorii de la LPS Alba Iulia, pregătiți de prof. Daniela Bob, au obținut rezultate remarcabile, recent, la Cupa Miercurea Ciuc. Sportivii din Cetatea Marii Uniri au cucerit 17 medalii, dintre care 4 medalii […]
Astăzi, 28 octombrie 2025, se împlinește un deceniu de la plecarea la Îngeri a antrenorului ocnamureșean Gicu Domșa, unul dintre cei mai iubiți antrenori ai clubului Soda Ocna Mureș! În urmă cu 10 ani, în 28 octombrie 2025, o veste tristă pentru fotbalul din judeţ şi din Ocna Mureş, stingându-se din viaţă antrenorul Gicu Domşa, […]