Nicolae Muntean, Tezaur Uman Viu: Meșterul iconar, unul dintre cei mai importanți ambasadori culturali ai județului Alba, în lume

Nicolae Muntean, Tezaur Uman Viu: Meșterul iconar, unul dintre cei mai importanți ambasadori culturali ai județului Alba, în lume

Multe s-ar putea spune despre meșterul iconar Nicolae Muntean, născut la Cunța și trăit până nu de mult la Cugir – Vinerea și multe s-ar putea povesti, domnia sa fiind în acest moment unul dintre cei mai importanți ambasadori culturali ai județului Alba, în lume.

A avut și are multe „de spus” în arta meșteșugărească a pictatului de icoane și cruci și, pas cu pas, începe să ne spună tot mai multe și în sculptură și pictură laică, deoarece, așa cum spune chiar dumnealui, „de la Dumnezeu am primit un talent pe care am încercat, cu multă trudă, să îl înmulțesc”.

Citește și: O tânără din Apuseni, ”fată de oraș” în timpul săptămânii și „fata cu animalele” de la munte, în weekend. Cum reușește Cristina Pașca să împace meseria cu creșterea animalelor

– Când, unde și cum a început drumul dumneavoastră în artă?

– M-am născut la Cunța, în județul Alba și tot acolo am copilărit și am făcut școala. Copilăria mea s-a desfășurat într-o perioadă grea, după război, cu multe lipsuri, la țară, dar cu multe bucurii sufletești și învățăminte în rânduiala sănătoasă a românului de la sat. De mic copil am privit către artă și frumos și tot ce vedeam și ascultam îmi doream să fac. Am fost atras de formele și culorile naturii, pe care în timp le-am așezat pe bucăți de lemn sau pânză. O mare pasiune a fost cioplitul, tradus mai târziu în sculptură, și doar destinul a făcut să nu mă dedic întru totul acestei arte. Aveam ureche muzicală și am încercat să cânt la mai multe instrumente și am reușit destul de bine. Pictura a fost un dar și dulce, și amar, care, odată gustat, a devenit parte din ființa mea. Am început prin a face reproduceri și încet, ca autodidact, am început a înțelege limbajul culorilor, așezându-le cu pensula, dar mai mult cu sufletul. Acesta ar fi un tablou sumar al începuturilor mele în ale artei.

– Când ați avut prima expoziție de icoane și ce a urmat după această primă expunere publică a lucrărilor?

– În jurul vârstei de 40 de ani, Dumnezeu mi-a trimis un prieten, îngerul care m-a îndemnat să zugrăvesc chipuri de sfinți pe sticlă. Am început să creez luând-o de la capăt și făcând vreo 2-3 vizite la doamna Maria Poienaru de la Laz, care mi-a spus câte ceva despre acest meșteșug. Am simțit atunci că am de îndeplinit o misiune și am pornit la drum, fără ucenicie și școală, doar cu bunul Dumnezeu.

După ce am adunat 70-80 de lucrări, picturi și icoane pe sticlă, am avut o expoziție la Cugir, la „Toamna Cugireană”, pe urmă la Sebeș, la muzeu, și m-am lansat apoi la târgurile meșterilor populari din România. Am fost apreciat de specialiști, care m-au îndrumat și încurajat să merg mai departe și am mers. Au urmat tot mai multe târguri ale meșterilor populari din țară și din străinătate, iar pentru icoane și sculpturi în lemn am primit din ce în ce mai multe distincții și aprecieri.

În anul 2000 am fost primit la târgul de la Muzeul Țăranului Român, în 14 septembrie, de Ziua Crucii, unde se face o selecție riguroasă. Am fost selectat la acest târg timp de 20 de ani. În anul 2005 am fost admis ca membru în Academia Artelor Tradiționale din România, o mare onoare și încrederea că munca mea nu este în zadar. Premiul care mi-a dat și mai mult curaj a fost câștigarea în anul 2008 a Marelui Trofeu al târgului de meșteri populari de la Craiova. Trebuie să mulțumesc lui Dumnezeu pentru că datorită darului dat și, cred, a faptului că și eu am lăsat loc de „bună ziua”, am fost apreciat și primit cu căldură în toate instituțiile muzeale, la toate târgurile și expozițiile.

– Vorbiți-ne puțin despre includerea dumneavoastră în proiectul „Portret/Atelier” al Muzeul Țăranului Român. Ce este acest proiect și care este povestea participării dumneavoastră la acest proiect?

– În anul 2012, Muzeul Țăranului Român, prin doamna Lila Passima și un grup de cercetare, m-a inclus în proiectul „Portret/Atelier”. Proiectul „Portret/Atelier” este un proiect dedicat meşterilor populari şi centrelor de meşteşuguri pe cale de dispariție, prin care se încearcă reconstruirea și recuperarea unor meșteșuguri, poveştile şi reperele pe care meşteşugurile tradiţionale încă ni le oferă, fără a cădea în păcatul modernismului cu orice preț, al scenografierii sau, și mai rău, al denaturării de la linia tradițională.

Acest proiect a însemnat pentru mine recunoașterea la nivel internațional a valorii mele ca meșter iconar. Cu acest prilej mi-a fost realizată o broșură ce oglindește portretul meu de meșter popular și s-a realizat un film cu o zi de lucru în atelierul meu de la Vinerea. Proiectul s-a încheiat cu o expoziție în sala mare a muzeului și cu un album care poate fi văzut la muzeu.

– Anul 2013 este anul în care ați primit titlul de Tezaur Uman Viu, un titlu acordat de Ministerul Culturii celor care contribuie semnificativ la salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial, fiind totodată un titlu oferit la inițiativa UNESCO. Cum ați ajuns să fiți nominalizat la acest valoros titlu internațional și ce a adus cu sine această nouă recunoaștere a valorii lucrărilor pe care le realizați?

– Anul 2013 a fost un an norocos, cu multe expoziții, târguri și cu un vârf de recunoaștere – decernarea titlului de Tezaur Uman Viu al umanității, o mare onoare și răsplată a muncii mele. Pentru aceasta mulțumesc celor ce au avut încredere în mine, Centrul Cultural „Augustin Bena”, condus la acea vreme de doamna profesor Daniela Floroian, care mi-a întocmit dosarul pentru nominalizare și în egală măsură îi mulțumesc doamnei Ana Dumitran, șef de secție și cercetător la secția Museikon a Muzeului Național al Unirii, care mi-a întocmit referatul de specialitate și recomandarea. Primirea acestui titlu mi-a adus mulțumire și satisfacție, dar și o mare responsabilitate pentru viitor și tot acest titlu a făcut ca în anul 2015 să mi se decerneze de către Instituția Prezidențială medalia „Meritul Cultural” Clasa a III-a cat. E – patrimoniul cultural. Toate aceste succese au venit cu numeroase apariții în presă, la radio și la televiziune.

– Cea mai recentă izbândă a dumneavoastră este includerea în Programul „Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023”. Care a fost contribuția dumneavoastră la programul acestui important proiect european?

– Soarta a vrut să schimb domiciliul și din Cugirul Albei să plec în zona Timișoarei, chiar în anul în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Culturală Europeană. Am fost primit cu căldură și invitat la mai multe manifestări. Încă din primăvară am participat la o expoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Satului Bănățean, unde mi s-a editat un album personal intitulat „Icoana fereastră”. Tot un album am primit și de la Mitropolia Banatului, împreună cu alți artiști, unde am o mică expoziție permanentă din anul 2019.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, am realizat cea mai completă expoziție din cariera mea, de icoane, cruci și sculptură, la Sala Olimpia din Timișoara, în cadrul manifestării ITO – Întâlnirea Tinerilor Ortodoxi. Expoziția a ținut în perioada 1-4 septembrie 2023. Și tot în anul 2023 am participat la evenimentele organizate de Centrul Cultural Timișoara, Muzeul Satului Bănățean și parohiile din zonă.

– Anul acesta treceți un nou prag al înțelepciunii, cel al celor 75 de ani de viață. Ce planuri culturale aveți pentru acest eveniment? Dar planuri de viitor?

– Este un mare dar de la Dumnezeu să ai parte de ani mulți, depinde și de noi cum îi drămuim. Când vrei să faci multe în viață mai și uiți de tine și asta poate să se vadă odată. Timpul a trecut și peste mine, 75 este un număr și aș vrea să treacă fără gălăgie pentru a nu trezi pe cel care ne pândește și să mă lase să-mi termin lucrul, fiindcă mai am multe de spus. Vă îmbrățișez ca întotdeauna cu respect și multă căldură!

Daniela FLOROIAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI