Nelu Tătaru: „Precauțiile trebuie să existe în continuare, tocmai pentru că vorbim de o posibilă relaxare după 15 mai”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, 9 mai, că numărul cazurilor de COVID-19 nu este în scădere în România și că precauțiile trebuie să existe în continuare. Declarația vine în aceeași zi în care MAI a anunțat o serie de relaxări.
„Suntem în acest moment într-un scenariu în care avem patologie și infectare în tot ce înseamnă persoane instituționalizate și cămine de bătrâni, persoane care îngrijesc aceste persoane, precum și corpul medical. Sunt secții care sunt expuse, primirile de urgențe, terapiile intensive, secțiile de boli infecțioase. Precauțiile trebuie să existe în continuare, tocmai pentru că vorbim de o posibilă relaxare după 15 mai”, a declarat ministrul Sănătații, Nelu Tătaru, după vizita la Unitatea de Suport Medical Covid-19 Târgu Mureș.
În ceea ce privește evoluția pandemiei, ministrul Sănătății a avertizat că în România nu început ca numărul de cazuri de COVID-19 să scadă și că ne aflăm abia într-o fază în care numărul de infectări se stabilizează.
“Până să ajungem până după 15 mai, prefer să discut despre aceste măsuri de precauție. Suntem încă pe acel platou, nu suntem într-o scădere, suntem într-o reglare a numărului de cazuri, constante. Rămânem totuși la 300 de cazuri noi, ceea ce înseamnă că trebuie să avem și să respectăm aceste precauții. Rog societatea civilă la distanțare socială și autoizolare”, a mai precizat ministrul Sănătății.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare din Ungaria: „Felicit partidul câștigător!”
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare din Ungaria: „Felicit partidul câștigător!” Premierul maghiar Viktor Orban, aflat la conducere de 16 ani, și-a recunoscut duminică seară înfrângerea în alegerile parlamentare. „Bună seara tuturor, dragi prieteni. Rezultatul alegerilor, deși încă nu este pe deplin clar și definitiv, este unul dureros pentru noi. Însă este limpede […]
Peter Magyar, aproape de victorie în alegerile din Ungaria. Sondajele arată un avans considerabil față de partidul lui Viktor Orbán
Peter Magyar, aproape de victorie în alegerile din Ungaria. Sondajele arată un avans considerabil față de partidul de lui Viktor Orbán Prezența la vot a depășit, duminică, 12 aprilie 2026 77,8% în alegerile parlamentare din Ungaria, un scrutin considerat decisiv pentru viitorul politic al țării. În lipsa exit-poll-urilor clasice, ultimele sondaje indicau un avantaj pentru […]
Zeci de aplicații din Google Play au fost infectate cu un soft periculos. Milioane de utilizatori Android, afectați
Zeci de aplicații din Google Play au fost infectate cu un soft periculos. Milioane de utilizatori Android, afectați Malware-ul NoVoice a fost identificat în 50 de aplicații Android disponibile în Google Play, care au cumulat 2,3 milioane de descărcări, reușind să evite detectarea și să vizeze dispozitivele neactualizate. Descărcat de peste 2,3 milioane de ori, […]