Muzeul Principia din Alba Iulia a produs, în luna mai, o mică gaură la bugetul local. Încasările au crescut considerabil în iulie
Muzeul Principia din Alba Iulia a fost vizitat în primele trei luni de la inaugurare de 5.472 de persoane, 366 dintre acestea intrând gratuit, sumele încasate de administrația locală din plata biletelor fiind de 38,492 de lei.
Cheltuielile cu salariile, în mai, iunie și iulie s-au ridicat la circa 26.100 de lei, mai exact, în jur de, 8.700 de lei în fiecare lună.
În luna mai, obiectivul a fost vizitat de 1.395 de persoane, dintre care 142 au intrat gratuit, încasările ridicându-se la 7.020 de lei, sumă insuficientă pentru plata cheltuielilor salariale.
În luna iunie, muzeul a fost vizitat de 1.384 de persoane dintre care 63 au intrat gratuit, încasările ridicându-se la suma de 11.102 de lei.
Numărul vizitatorilor s-a dublat în iulie, iar încasările au crescut considerabil. Obiectivul a fost vizitat de 2.693 de persoane dintre care 161 au intrat gratuit. Din plata biletelor s-au încasat 20.370 de lei, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Asociației ”Prietenii Muzeului Unirii”.
Persoanele care au intrat gratuit sunt fie grupuri de copii, fie persoane care au intrat cu ocazia unor seminarii sau manifestări cu caracter local. Totodată, angajații de la alte muzee din țară au intrarea gratuită.
În această statistică nu au fost incluse persoanele care au vizitat obiectivul în 16 mai cu ocazia evenimentului ”Noaptea Muzeelor” – când intrarea a fost gratuită.
Celelalte cheltuieli, privind întreținerea obiectivului (iluminare, climatizare etc), nu au putut fi deocamdată oferite.
Prețul unui bilet este de 10 lei, pentru adulți, și de 5 lei, pentru copiii peste 6 ani (copiii sub 6 ani au intrare gratuită), și pot fi achiziționate de la intrare și de la tonetele din Piața Cetății.
Proiectul de punere în valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe perioada executării lucrărilor în Cetatea Alba Carolina a fost contractat în iunie 2012 pe o perioadă de 8 luni și ar fi trebuit finalizat în luna februarie a anului 2014.
Muzeul Principia a fost construit pentru a proteja situl în care au fost descoperite, cu ocazia lucrărilor de reamenajare a interiorului Cetăţii Alba Carolina, urmele comandamentului castrului roman Apulum. Situl este acum protejat de o construcţie modernă din oţel şi sticlă, formulă aleasă, potrivit autorităților, tocmai pentru a fi extrem de clar pentru oricine, ce este vechi şi ce este nou. În exteriorul clădirii a fost amenajat un lapidarium unde sunt expuse câteva dintre monumentele de piatră reprezentative descoperite de-a lungul timpului la Apulum.
Principia a costat peste 16,5 milioane de lei, fiind amenajat printr-un proiect cu finanțare europeană, derulat de Primăria Alba Iulia, iar lucrările au fost executate de firma Grup Corint.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, performanță excepțională: Premiul I cu NOTA 10 la Olimpiada Națională de Religie 2026 – cultele Romano-Catolic și Greco-Catolic
Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, performanță excepțională: Premiul I cu nota 10 la Olimpiada Națională de Religie 2026 – cultele Romano-Catolic și Greco-Catolic Performanță de excepție a unei eleve din Blaj la faza națională a Olimpiadei de Religie 2026. Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic […]
VIDEO | Băile Sărate din Ocna Mureș, în cursa pentru Destinația Anului 2026: Stațiunea balneară, în finala competiției. Votul tău poate decide câștigătorul
Băile Sărate din Ocna Mureș, în cursa pentru Destinația Anului 2026: Stațiunea balneară, în finala competiției. Votul tău poate decide câștigătorul Băile Sărate Ocna Mureș se află în cursa pentru ,,Destinația Anului 2026″, categoria stațiuni balneare, după ce luni, 6 aprilie 2026, s-a deschis etapa de votare pentru cele mai apreciate destinații turistice din România. […]
Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară
Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară Noua conducere a Spitalului Municipal Aiud a impus efectuarea de controale amănunțite asupra angajaților la ieșirea acestora de la lucru, existând suspiciuni cu privire la sustragerea de alimente din unitatea sanitară. Existența acestor controale a fost semnalată în spațiul […]