Muzeu etnografic la Lopadea Veche
Sat şchiopătând, Lopadea Veche, tot mai şchioptând tocmai acum când o şosea îl leagă de municipiul Aiud şi centrul de comună Miraslău, chiar dacă şoseaua s-a oprit la marginea lui şi săpăturile pentru introducerea apei potabile riscă să se îmburuienească, şi promisiunile primarului actual bine întreţinute de Consiliul Judeţean Alba, prin harnicul Ion Dumitrel nu pot rămâne o neşansă. Lopădenii s-au dus, tinerii nu se mai întorc, doar ici-colo respiraţia încărunţită a bătrânilor se suprapune peste freamătul pământului ajuns în paragină, şi totuşi satul n-a murit, nu va muri, el vine de peste 800 de ani spre noi ca un buletin de identitate al românităţii, el este depozitarul unor straturi adânci de tradiţie, de la cântec, doină şi dor, la plug şi creşterea animalelor, la meşteşugit, creşterea albinelor, ceea ce îi confirmă aura de înţelepciune şi demnitate. Iată pentru ce o discuţie cu actualul primar, viceprimar, consilieri, contabil, bibliotecară ne-a consolidat un gând benefic: să strângem tot ce-a mai rămas prin gospodăriile oamenilor din Lopadea, Răchiş, Cicău şi să organizăm, să restructurăm un muzeu etnografic în sălile fostei şcoli primare şi elementare ce-a dat ţării oameni destoinici. Trebuie doar o iniţiativă susţinută, o strânsă colaborare cu noul preot din sat, cu fiii rămaşi stâlpi la casa părintească, să se explice ce înseamnă să laşi viitorimii un segment de cultură şi civilizaţie românească lopădeană, într-o localitate în care s-au descoperit case aparţinând Culturii Cucuteni, comoara de la Râpa Albă, ateliere de prelucrarea argilei la „Acăţi”, la „Chip”, pe „Judovină”, unde există şi astăzi o Cetate ţărănească sub forma unei nave plină de morminte vechi de sute de ani, unele ciudate, cu un cortegiu de oase spânzurate prin pereţii de lut. Nu se poate trece peste asemenea bogăţii spirituale. Săpăturile făcute la „Ţintirimbul vechi” (Cetatea veche) de către un arheolog turdeano-clujean trebuie să se întoarcă puncte de sprijin în elaborarea acestui nucleu muzeistic. Rugăm Primăria, consilierii, lopădenii care lucrează acolo, dascălii, intelectualii satului să înţeleagă că nu putem asista nepăsători la distrugerea unei moşteniri, că avem obligaţia de-a o lăsa generaţiilor viitoare ca sentimentul cel mai curat. Dragi lopădeni, ambiţionaţi-vă, adunaţi-vă forţele şi impuneţi un climat de lucru recuperator şi-o să vedeţi câtă frumuseţe şi bucurie, câte mulţumiri se adaugă la numele şi prenumele nostru de ţară. Vin alegerile anul viitor, susţineţi pe cel ce vă ajută să continuaţi lucrurile bune gândite şi începute, neterminate şi punerea pe picioare a acestui muzeu etnografic al propriei biografii. Eu o să fiu lângă voi, cu sufletul şi sinceritatea condeiului, ca Fiu! Ion MĂRGINEAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești
21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești Sâmbătă, 21 februarie 2026, se împlinesc 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848-1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Citește și: Autoportret inedit al pictorului Sava Henția, expus în premieră la Muzeul Municipal […]
21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli
21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli Despre viața Sfântului Cuvios Timotei se cunosc relativ puține lucruri. Ceea ce a rămas în amintirea Bisericii au fost faptele sale deosebite și înălțimea virtuților la care a ajuns. Citește și: Când este Paștele Ortodox și Paștele Catolic în anul 2026, 2027, […]