Actualitate

Municipiul Sibiu intră în carantină, după ce a depășit incidența de 11 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori. Precizările prefectului

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi, 11 noiembrie, Municipiul Sibiu, a înregistrat o incidență de 11,18 cazuri de infectare cu COVID-19 la mia de locuitori, iar incidența, la nivelul județului Sibiu, a ajuns la 7,19, cea mai mare rată înregistrată în România.

Prefectul județului Sibiu, aflat în izolare, infectat fiind cu coronavirus, a făcut din nou un apel la respectarea măsurilor de protecție împotriva infectării cu covid 19. „Ține de noi să reducem rată de infectare, să dăm un exemplu. Cum am ajuns în top cu infectările, putem arată că ne descurcăm și să le combatem. Să purtăm masca, să ne dezinfectăm pe mâini, să nu ducem mâinile la față înainte de a le dezinfecta, și cel mai important, să limităm întâlnirile. Să nu mai interacționăm unii cu alții o perioada”, este apelul lui Mircea Crețu.

„Da, am ajuns la o rată de infectare la care cred că sunt necesare aceste măsuri. Carantinarea se impune, și nu cred că doar în cazul Sibiului, ci și al Cisnadiei, Selimbarului și tot ce înseamnă împrejurimile municipiului, unde rată de infectare este mare. Cel mai probabil în ședința de mâine (n.r. joi, 12 noiembrie), se vor face propunerile acestea care mai apoi vor trebui aprobate de CNSU, de domnul Raed Arafat. Este momentul să se ia o astfel de măsură.”, a declarat prefectul Mircea Crețu.

Una din măsurile care se vor lua în timpul carantinei este restricționarea deplasărilor și pe timp de zi. „Această este cu siguranță o măsură ce se va lua. Populația va ieși probabil cu o declarație sau cu legitimația de serviciu, se va putea ieși doar în anumite situații- serviciu, medic, asigurarea alimentelor de baza. Cu cât ne întâlnim mai puțîn, cu atât scade riscul de contaminare. S-ar putea să fie și alte măsuri, dar acestea se vor regăși în propunerile Comitetului Județean pentru situații de Urgență și sperăm să vedem rezultatele peste două săptămâni”, a declarat prefectul Mircea Crețu pentru publicația locală Ora de Sibiu.

Sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain”

Ioana Oprean

Publicat

în

Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain” Avalanșa de „perle” din lucrările elevilor la proba de limba română a simulării la evaluarea națională 2026. Corectarea digitalizată a examenelor naționale, introdusă din 2024 pentru a crește obiectivitatea evaluării, scoate la iveală însă un fenomen […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile” Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni, 16 martie 2026 că nu pot fi luate măsuri „din scurt” privind creşterile de preţuri la motorină şi benzină, dar că Guvernul va […]

Citește mai mult

Actualitate

Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap O nouă metodă de fraudă telefonică, aparent banală, face tot mai multe victime în rândul utilizatorilor, escrocheria dovedindu-se eficientă în anumite situații. Escrocii sună de pe numere necunoscute și încearcă să obțină un simplu „da” din […]

Citește mai mult