Actualitate

Mult promisa mărire a alocației se întârzie. Guvernul va amâna, prin OUG, plata alocațiilor dublate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Guvernul Orban a decis că va adopta, săptămâna aceasta, o ordonanță de urgență prin care dorește amânarea cu cel puțin jumătate a an, până la 1 iulie 2020, a plății alocațiilor dublate pentru copii, a declarat pentru G4Media.ro vicepremierul Raluca Turcan.

”Pentru că PNL este într-un dialog continuu cu președintele Klaus Iohannis, promulgarea de astăzi a legii privind alocațiile va fi completată de o Ordonanță de Urgență a Guvernului. Actul normativ va proroga intrarea în vigoare a legii de dublare a alocațiilor până la prima rectificare bugetară din acest an, la începutul lunii Iulie, așa cum prevede legea responsabilității fiscal-bugetare.

Presiunea care apasă bugetul din acest an, din motive ce țin de politica falimentară a fostului guvern, dorim să nu afecteze copiii din România”, a declarat Turcan pentru G4Media.ro.

”PNL este partidul de care sunt legate toate majorările alocațiilor pentru copii de până acum: 2008, 2015 și 2019. În plus, începând cu 1 Ianuarie 2020, alocațiile sunt indexate cu rata inflației tot datorită PNL. Guvernul PNL va găsi resursele financiare pentru dublarea alocațiilor de stat pentru copii, așa cum prevede legea promulgată astăzi de Președintele Klaus Iohannis. Când a fost construit bugetul pe anul 2020, la finalul anului trecut, suma necesară pentru ca alocațiile mărite să intre în plată nu a fost inclusă, nefiind lege în vigoare”, a mai spus Raluca Turcan.

Ludovic Orban declarase săptămâna trecută că în momentul de față nu există resurse financiare pentru plata alocațiilor dublate.

”Noi suntem puși într-o situaţie în care, şi dacă am vrea, nu am putea majora alocațiile. Cel mai probabil soluția pe care o vom merge este aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie”, a spus Ludovic Orban vinerea trecută, la finalul unei întâlniri cu președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a promulgat marți legea inițiată de PSD privind dublarea alocațiilor pentru copii, adoptată la finalul anului trecut de Camera Deputaților.

Potrivit actului normativ, alocația ajunge la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani (până la 3 ani pentru copiii cu dizabilități) și la 300 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani.

Sursa. g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]

Citește mai mult

Actualitate

Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]

Citește mai mult

Actualitate

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]

Citește mai mult