Ştirea zilei

Monalisa Borza și fostul primar din Sebeș, Alexandru Dăncilă, numiți inspectori școlari generali adjuncți ai IȘJ Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Profesorii Monalisa Borza și Alexandru Dăncilă au fost numiți inspectori școlari generali adjuncți ai Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Alba prin ordin al ministrului Educației, Pavel Năstase.

Inspectorul școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, a confirmat pentru ziarulunirea.ro, că Alexandru Dăncilă a fost numit joi, iar Monalisa Borza luni dimineața.

Astfel, ministrul Educației, Pavel Năstase, a aprobat demisiile foștilor inspectori școlari generali adjuncți, liberalii Rodica Andronescu și Marcel Stan, care au luat această decizie cel mai probabil după ce PSD și ALDE au instalat noul executiv.

Citește și Inspectorii școlari generali adjuncți ai IȘJ Alba, Rodica Andronescu și Marcel Stan, au demisionat

Monalisa Borza a mai deținut, interimar, această funcție, fiind schimbată la câteva luni de la instalarea Guvernului Cioloș. Locul ei și al Ioanei Bucureștean a fost luat de Dan Cherecheș și de Cornel Sandu. Monalisa Borza a predat științe socio-umane la Școala Gimnazială Nr. 3 din Cugir, fiind absolventă de Sociologie.

Monalisa Borza a mai deținut funcția de director la Școala ”Singidava” Cugir și cea de inspector pe dezvoltarea resursei umane.

Alexandru Dăncilă este director la Liceul cu Program Sportiv din Sebeș după ce a promovat concursul organizat, în toamnă, de Ministerul Educației.

El a fost primar al municipiului Sebeș, fiind ales în 2012, iar la alegerile locale din iunie 2016 nu a mai candidat, fotoliul de primar fiind ocupat de liberalul Dorin Nistor. Alexandru Dăncilă este profesor de sport, fiind și absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Ambii fac parte din PSD.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul La sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Alba s-a format o codă uriașă în dimineața zilei de luni, 16 martie 2026. Șirul de oameni care stau la rând este extrem de mare. Oamenii, în principal vârstnici, spun că doresc să se […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Mădălina Opriș

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult