Monalisa Borza a promovat concursul pentru postul de inspector școlar general adjunct al IȘJ Alba
Monalisa Borza a promovat concursul pentru unul dintre cele două posturi de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Alba. Celălalt post a rămas vacant, după ce niciun candidat nu s-a înscris, Ministerul Educației urmând să numească un dascăl prin detașare, în condițiile legii.
Monalisa Borza și Alexandru Dăncilă ocupă, interimar, posturile de inspector școlar general adjunct.
Alexandru Dăncilă nu a putut să se înscrie pentru concursul de inspector general adjunct deoarece nu îndeplinește una dintre condițiile impuse de minister – să fi lucrat cel puțin cinci ani în învățământ în ultimii 10 – acesta fiind primar al municipiului Sebeș în perioada 2012 – 2014.
Monalisa Borza a susținut probleme luni și marți.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:
- a) este membru al corpului național de experți în managementul educațional;
b) este absolvent al unei instituții de învățământ superior, cu diplomă de licență;
c) este personal didactic titular în învățământ și are gradul didactic I sau titlul științific de doctor;
d) are o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 8 ani, dintre care cel puțin 5 în ultimii 10 ani;
e) a obținut calificativul “foarte bine” în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi și nu a fost sancționat disciplinar în anul școlar curent;
f) are recomandare/caracterizare vizând calitățile profesionale, manageriale și morale din partea consiliului profesoral al unității de învățământ sau din partea consiliului de administrație al inspectoratului școlar ori recomandarea senatului universității sau a organului de conducere al instituției în care candidatul își desfășoară activitatea la data înscrierii la concurs;
g) nu a desfășurat poliție politică și nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
i) la data susținerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/07.10.2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]