Curier Județean

VIDEO: Momentul care “a ridicat” deasupra huiduielilor Ziua Naţională a României

Bogdan Presecan

Publicat

în

În istorica Sală a Unirii, Alba Iulia şi Chişinăul au făcut un mare pas spre reîntregirea neamului

Poate cel mai important moment al Zilei Naţionale a României de la Alba Iulia a avut  loc, la ora 12.00, în Sala Unirii. În prezenţa premierului Emil Boc, miniştrilor Traian Igaş, Valeriu Tabără, Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţianu, secretarului general al PDL – Ioan Olteanu, vicepreşedintelui Senatului – Petru Filip, liderilor PSD – Victor Ponta şi Adrian Năstase, a lui Dan Diaconescu – PPDD şi a altor câteva sute de români a avut loc un moment istoric emoţionant – ceremonia de înfrăţire a oraşului din inima României, Alba Iulia cu Chişinău, capitala Basarabiei. Primarul Alba Iuliei, Mircea Hava şi  primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă au semnat, la acelaşi birou şi în aceeaşi sală în care acum 93 de ani s-a semnat actul Unirii, documentul prin care cele două oraşe s-au înfrăţit. A fost momentul în care cei prezenţi în Sala Unirii au simţit cu adevărat de ce se află acolo. După huidiuelile, chiuiturile şi parada politică de la depunerea de coroane la statuia lui Mihai Viteazul, alocuţiunea primarului Chitoarcă a adus emoţia, solemnitatea, sentimentul românesc la nivelul la care ar fi trebuit să fie şi până atunci. Fără să citească de pe vreo hârtie, după ce l-a salutat pe premierul Boc şi pe toţi cei prezenţi, Chitoarcă a spus: “Poate că un alt document, un alt act, ar fi trebuit să semnăm noi astăzi aici cu domnul primar, dar vorba maestrului Tudor Gheorghe, n-au intrat zilele în sac şi atâta timp cât există spirit românesc va exista şi lupta pentru un singur stindard naţional. Uitându-ne la destinul nostru zbuciumat, din cei peste 2000 de ani de existenţă, practic 23 de ani am domnit cu toţii împreună – un an pe vremea marelui domnitor Mihai Viteazul şi 22 de ani din 1918 şi până în ’40.” A continuat alocuţiunea citând o scrisoare de acum 40 de ani a unui grup de tineri basarabeni către postul de radio România Liberă, despre traumele prin care au trecut basarabenii, bucovinenii şi toţi ceilalţi români din teritoriile înstrăinate: “Basarabia, Bucovina şi Transnistria sunt străvechi teritorii româneşti, detrunchiate de la scumpa patrie România şi aflate azi şi cine ştie cât timp de acum înainte sub cea mai crudă ocupaţie pe care o cunoaşte omenirea – o preaşovină cizmă rusească. Noi aici ne-am născut, am crescut fără cunoştinţă de limbă, de neam, identitate”, sunt câteva din cuvintele trimise către conducerea postului de radio, în anul 1971.

În 1940 oraşul Chişinău a fost ocupat de ruşi şi a devenit capitală RSS Moldovenească, inclusă în componenţa URSS.  Reintegrat României în 1941-1944, a fost reocupat, ca toată Basarabia, de trupele sovietice în 1944.

Primarul Mircea Hava care a avut o atitudine frăţească faţă de primarul Chişinăului, pe tot parcursul desfăşurării evenimentului, a declarat cu subînţeles şi pentru liderii partidelor politice aflaţi în sală: „Să încercăm să fim ca o mână strânsă, pentru că de asta avem nevoie toţi românii!”

În ceea ce priveşte prietenia şi relaţiile administrative tot mai strânse între Alba Iulia şi Chişinău, acestea se vor concretiza şi prin consultanţa pentru accesarea fondurilor europene, pe care primăria Chişinăului o va primi din partea administraţiei albaiuliene.

Bogdan PRESECAN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Traseu de pregătire sportivă pentru tinerii din Alba care vor să devină polițiști: Cum se pot înscrie 

Ioana Oprean

Publicat

în

Traseu de pregătire sportivă pentru tinerii din Alba care vor să devină polițiști: Cum se pot înscrie Inspectoratul de Poliție Județean Alba invită tinerii din județul Alba care își doresc să devină polițiști să participe la un traseu de pregătire sportivă pentru a se familiariza cu cerințele probei sportive, probă importantă în cadrul concursurilor de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Premiul II și două mențiuni pentru elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” din Bistra, la Olimpiada de Limba Franceză: ,,Rezultate care fac cinste școlii noastre”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premiul II și două mențiuni pentru elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” din Bistra, la Olimpiada de Limba Franceză: ,,Rezultate care fac cinste școlii noastre” Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” din Bistra au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de limba franceză. Luca Leterna, elev în clasa a VIII-a, a obținut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Aiud spre Ciumbrud, în zona căii ferate. Intervin pompierii

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Aiud spre Ciumbrud, în zona căii ferate. Intervin pompierii Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit marți după-masa, la ieșire din Aiud spre Ciumbrud. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată la ieșirea din Aiud spre Ciumbrud, în zona căii ferate. La […]

Citește mai mult