Actualitate

Modificări ale legislației privind garanţia produselor cumpărate pentru o mai bună protecție a consumatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Legislația privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora a fost modificată și completată de Guvern, printr-o ordonanță de urgență, în scopul unei mai bune protecții a consumatorilor. Clarificările legislative au fost făcute având în vedere aspectele semnalate în sesizările și reclamațiile înregistrate la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

magazin calculatoarePrincipalele elemente de noutate aduse de Ordonanța privind modificarea și completarea Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, adoptată astăzi de Guvern, vizează:

–  Introducerea perioadei maxime de 15 zile calendaristice în care vânzătorul are obligația să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanție comercială, dacă acesta nu corespunde condițiilor de conformitate menționate în declarația referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă.

Legislația aflată acum în vigoare preciza că orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută într-o perioadă de timp stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și comerciant, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fără însă a preciza durata maximă a acestei perioade.

–  Menționarea unei prevederi potrivit căreia produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție emis în baza garanției comerciale și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosite, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător.

–  Introducerea unei precizări explicite, respectiv că timpul de nefuncționare, din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanție, prelungește termenul de garanție legală de conformitate și, dacă există, și pe cel al garanției legale. Prin urmare, aceste termene curg din momentul în care a fost adusă la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în stare de utilizare normal și, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării lui efective către consumator.

–  În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, se specifică în lege faptul că în cazul în care acestea înlocuiesc produsele defecte în perioada termenului de garanție, vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării produsului. Produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție legală de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție legală de conformitate depășește 10% din valoarea acestuia (practic, este mărimea termenului de garanție în care produsul nu functioneaza, de exemplu: 2,4 luni de nefuncționare din 24 luni (2 ani) de garantie legală), la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv. Termenul de garanție curge de la data intrării bunului respectiv în posesia consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosință îndelungată obținute prin tragere la sorți la tombole, castigate la concursuri și similar sau acordate cu reducere de preț ori gratuit de către operatorii economici.

Prevederile Ordonanței adoptate astăzi de Guvern vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. (Z.U.)

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult