“Mocănița” ar putea reveni pe calea ferată Alba Iulia – Zlatna în acest an. Ponoran a cumpărat o locomotivă cu aburi din 1906
În luna ianuarie a.c., Primăria orașului Zlatna a cumpărat o locomotivă cu aburi CFN N2 302 (clasată ca patrimoniu cultural naţional mobil), construită în anul 1906, pe care a trimis-o deja pentru a fi restaurată la singura societate care este autorizată să facă astfel de lucrări – SC “Remarul 16 februarie” din Cluj-Napoca.
Locomotiva a fost achiziționată de primarul Silviu Ponoran cu suma de 4.000 de euro, deși licitația a început de la 5.000 de euro, aceasta fiind vândută de către SC Best Insolvency IPURL, societatea lichidatoare a Brafor SA, firmă aflată în procedura insolvenţei şi care deţinea în proprietate locomotiva aflată la Depoul de Locomotive din Sibiu.
Cumpărarea acesteia de către administrația locală din Zlatna a provocat recent un scandal, după ce Sabin Luca – directorul Muzeului Brukenthal din Sibiu, a criticat dur această tranzacție, afirmând că locomotiva s-a vândut mult sub preţul estimat de specialiști (este vehiculată suma de 65.000 de euro). Luca intenționează să amenajeze un muzeu al locomotivelor cu abur la Sibiu, locul în care se afla în custodie și cea achiziționată de primăria Zlatna, iar înstrăinarea acesteia și perspectiva vânzării altor piese similare aflate la Sibiu, evident că l-au deranjat.
În acelaşi timp, invocând faptul că vânzarea obiectului de patrimoniu nu s–a realizat cu avizul Ministerului Culturii şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sibiu, DJC Sibiu a anunțat faptul că a sesizat Ministerul Culturii şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu, mai precis Serviciul de Investigaţii Criminale Sibiu, în acest sens.
Primarul Zlatnei, Silviu Ponoran a declarat pentru ziarul Unirea că a cumpărat legal și la prețul corect locomotiva veche de peste 100 de ani și ea se află acum în atelierul societății din Cluj pentru a fi recondiționată. Lucrările de restaurare a a piesei de “tezaur” costă între 150.000 și 200.000 de euro, iar dacă totul va merge bine, la 1 Decembrie 2013 (n.a. 95 de ani de la Unire), “Mocănița” și cele 3 vagoane din anul 1901, după zeci de ani, vor reface traseul pornind de la Zlatna la Alba Iulia.
Ponoran spune că achiziționarea locomotivei în urma licitației este perfect legală, ea aflându-se acum în proprietatea orașului Zlatna ca obiect de patrimoniu național al României.
“Este important faptul că această locomotivă, aflată într-o stare foarte avansată de degradare, care a stat mai mult de 20 de ani în ploaie la Sibiu, va fi redată în funcțiune și va deveni” cel mai autentic tren din Europa”.
Dacă toate demersurile noastre vor merge bine, avem de gând ca la 1 Decembrie 2013, Mocănița să ajungă la Alba Iulia, în primul ei drum după o pauză de zeci de ani. Eu încerc să fac orașul Zlatna cât mai atractiv pentru turiști, să îl fac să se dezvolte”, a declarat primarul Zlatnei.
Lucrările la calea ferată Alba Iulia – Zlatna au început în 1892, aceasta fiind inaugurată în 1895. Linia avea o lungime de 48,5 km, 11 gări şi trei puncte de alimentare cu apă la Alba Iulia, Şard şi Zlatna. Linia îngustă a fost înlocuită cu o linie normală în anul 1976. Realizarea ei a fost făcută pentru a ușura transportul materialelor şi al produselor miniere care se extrăgeau şi se prelucrau în fabricile din Zlatna și Munţii Apuseni .
foto: fosta Mocănița ce circula pe traseul Alba Iulia – Zlatna
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Ilie Bolojan a concediat aproape 150 de oameni de la Senat: Cât a reușit astfel să taie din cheltuieli, anual
Ilie Bolojan a concediat aproape 150 de oameni de la Senat: Cât a reușit astfel să taie din cheltuieli, anual Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat vineri, 30 mai 2025, finalizarea procesului de restructurare a aparatului administrativ al instituției, una dintre cele mai așteptate reforme din acest an. Prin reducerea personalului, Senatul României va economisi […]
Peste 15 milioane de euro pentru trei proiecte majore de investiții în vederea transformării spațiilor urbane din Alba Iulia
Peste 15 milioane de euro pentru trei proiecte majore de investiții în vederea transformării spațiilor urbane din Alba Iulia Trei proiecte majore de investiții – în valoare totală de peste 15 milioane de euro – au fost demarate pentru a transforma spațiile urbane, a pune în valoare patrimoniul local și a aduce natura mai aproape […]
Bilete și abonamente de autobuz mult mai SCUMPE la Alba Iulia: Deplasările cu mijloacele de transportul în comun vor costa mai mult ca în Deva sau Sibiu
Bilete și abonamente de autobuz mult mai SCUMPE la Alba Iulia: Deplasările cu mijloacele de transportul în comun vor costa mai mult ca în Deva sau Sibiu Tarifele la transportul în comun din Alba Iulia pentru zona tarifară „zona 1 municipiul Alba Iulia” au fost majorate, după adoptarea proiectului în ședința ordinară de joi, 29 […]