Interviu cu Bogdan Ion, managerul celei mai mari firme de pompe funebre din judeţul Alba: Corona
„Moartea nu este o afacere, ci o tragedie, iar cei ce suferă aşa ceva în familie au nevoie de ajutor specializat…”
Interviu cu Bogdan Ion, managerul celei mai mari firme de pompe funebre din judeţul Alba: Corona
-În presa locală au apărut în ultimul timp semnale cu privire la cheltuielile prea mari în caz de înmormântare, precum şi la faptul că pe piaţa acestui tip de servicii este o concurenţă acerbă, care nu se face întotdeauna în mod corect, cu fair-play. Cum răspundeţi, din punctul de vedere al omului care are o afacere în domeniul serviciilor funerare?
-Nu numai că am o astfel de afacere, dar din câte ştiu eu deţin cam 90% din piaţa acestor servicii în judeţul Alba. Fireşte că m-au deranjat anumite aspecte care au fost prezentate tendenţios, fără o documentare temeinică. În primul rând vreau să vă spun că moartea nu este o afacere, ci o tragedie, iar cei ce suferă aşa ceva în familie au nevoie de ajutor specializat. Numai cine a trecut printr-o astfel de încercare ştie cât de greu îi vine oricui să rămână calm, lucid, calculat, atunci când suferă pierderea unei fiinţe dragi.
De cele mai multe ori oamenii sunt şocaţi, sideraţi, nu se pot concentra la aspectele materiale, la organizarea funeraliilor, nu ştiu ce trebuie făcut mai întâi… Iar în astfel de cazuri intervenim noi, cu experienţa pe care am dobândit-o de-a lungul timpului, şi încercăm să-i ajutăm pe oameni să depăşească cât mai uşor momentele dificile. Prin urmare, serviciile noastre sunt mai degrabă umanitare decât bussines.
-Sunt costurile chiar atât de ridicate?
-Aspectul material al înhumării nu este o problemă, aşa cum lăsau să se înţeleagă semnatarii articoleleor din presă. Societatea Corona are postate chiar pe site (www.funerarecorona.ro) pachete promoţionale, din care se poate obseva că cea mai ieftină înmormântare nu trece de 1.200 de lei, cu servicii complete! Dar au fost cazuri în care familia s-a restrâns chiar şi la 500 de lei. Asta în condiţiile în care ajutorul de înmormântare pentru pensionari (pentru că aceştia constituie majoritatea celor decedaţi) se cifrează undeva în jurul sumei de 2.000 de lei. Deci acest ajutor este cu prisosinţă suficient, chiar şi în cazul unor cheltuieli adiacente, precum panificaţia. Şi, să fie clar, politica firmei noastre vine în întâmpinarea familiilor îndoliate, căci nimeni nu rămâne neîngropat, indiferent de câţi bani ar avea familia! Pentru persoanele care nu au deloc posibilităţi materiale, de pildă asistaţii social, există un protocol încheiat de către noi cu Primăria municipiului Alba Iulia, respectiv Serviciul public de asistenţă socială al acesteia, iar societatea noastră oferă gratuit serviciile funerare, fără nicio cheltuială din partea familiei. Dar chiar şi în cazul persoanelor ce nu intră în categoria asistaţilor social am găsit soluţii. Am făcut înmormântarea cu câţi bani a avut familia, iar de câteva ori gratuit. Fără niciun leu! Aici aş vrea să mai adaug un lucru. Dacă, Doamne-fereşte, o familie suferă tragedia de neimaginat a pierderii unui copil, oferim serviciile funerare gratuit. Păi nu e suficientă durerea covârşitoare a oamenilor? Să-i mai punem şi la cheltuială? Iar în cazul pierderii unui copil părinţii sunt şi mai marcaţi, deci au şi mai mare nevoie de ajutorul nostru, pentru că în acele momente e clar că nu mai pot gândi limpede…
-În unele articole s-a insinuat că vă eliminaţi concurenţa prin mijloace nu prea ortodoxe.
-Total neadevărat. Oferim seriozitate, garanţii şi, desigur, servicii mai bune decât oricare dintre competitorii noştri. Unii dintre aceştia au încercat să ne pună nouă tot felul de piedici, dar nu au avut succes. Noi derulăm această afacere corect, legal, după toate regulile economiei de piaţă, deci nu ni se poate imputa nimic. Cu atât mai mult cu cât noi punem beneficiarul pe primul loc şi încercăm să nu-l mai sâcâim şi noi în acele momente dureroase. Pe scurt, facem ca totul să iasă bine. Mai mult decât atât, noi am investit în spaţiile pe care le administrăm. Faceţi, de curios, o comparaţie între modul în care arată spaţiile (din cimitire) pe care le administăm noi şi cele care sunt administrate de altcineva. La noi veţi găsi mereu curăţenie şi amenajare ireproşabilă. Şi trebuie să ştiţi că în spaţiile noastre nu lăsăm morminte neîngrijite. Poate sunt persoane care sunt plecate din localitate sau din ţară şi vin rar la mormintele celor dragi, iar în acest caz noi nu lăsăm mormintele în paragină cum se întâmplă prin alte părţi, atâta timp cât e plătită taxa aceea simbolică de administrare.
Hm, şi ca să vorbim pe şleau despre concurenţă, trebuie să aflaţi că noi nu ne-am făcut publicitate agresivă, lipsită de delicateţe, cum au procedat alţii. Adică nu am făcut vizite acasă, nu am pus fluturaşi prin cutiile poştale… Sincer vă spun, mie unuia nu mi-ar plăcea să găsesc oferte de servicii funerare în cutia poştală, sau să vină cineva la mine acasă să-mi ofere aceste servicii, de parcă mi-ar oferi televiziune prin cablu. Şi gândiţi-vă că sunt oameni bolnavi sau în vârstă, care suportă şi mai greu astfel de practici.
-Dar dumneavoastră cum vă prezentaţi ofertele?
-Repet: noi nu ne facem publicitate agresivă. Suntem deja suficient de cunoscuţi pentru seriozitate şi pentru calitatea serviciilor noastre. Iar aceasta e cea mai bună publicitate: de la om la om. În cazul unui deces, familia este sfătuită să se îndrepte spre noi de către vecini, amici sau cunoscuţi care au suferit la rândul lor o pierdere, care au apelat cândva la noi şi i-am servit bine. Toate serviciile şi preţurile sunt transparente. În permanenţă, familiile celor decedaţi cunosc valoarea serviciilor comandate. Interesant este faptul că foarte puţini aleg cele mai ieftine servicii, cu toate că sunt postate pe site şi afişate în biroul administraţiei cimitirului. În general familia doreşte să cinstească memoria celui decedat cu servicii de cea mai bună calitate (unii doresc chiar capac frigorific, de pildă) dar ajutorul de la casa de pensii este suficient pentru aceasta. Chiar cu un sicriu mai scump şi cu toate serviciile adiacente, nu se ajunge decât la o diferenţă de câteva sute de lei.
Aşadar, potenţialii clienţi trebuie să se intereseze direct la firma Corona pentru a afla costul serviciilor pe care le doresc. O soluţie există pentru fiecare, indiferent de starea lui materială. Nimeni nu a fost refuzat vreodată pentru că nu are destui bani, şi nici nu va fi. Au existat zvonuri (pe care le-am aflat de la clienţi), cum că înmormântările la Corona costă foarte mult, dar acestea sunt ori zvonuri lansate de concurenţa „neortodoxă”, ori de către unii beneficiari care au dorit să se laude cu sumele cheltuite pentru înmormântarea celor dragi. Aceste zvonuri nu sunt conforme cu realitatea. Vizitaţi site-ul sau întrebaţi la sediul firmei şi vă veţi convinge!
-Ce program aveţi?
-Avem o echipă de profesionişti care lucrează 24 de ore, din 24, fiind permanent la dispoziţia celor ce au nevoie de noi. Iar pentru că am vorbit de calitatea servicilor noastre, trebuie să ştiţi că noi tratăm pe toată lumea cu respect şi condescendenţă, în mod egal, fără nicio discriminare şi indiferent de starea materială. Am primit mulţumiri de la persoane care veneau de la Timişoara, Cluj, Braşov, Bucureşti etc., oameni care au putut face comparaţia cu serviciile oferite în marile oraşe şi care au apreciat pozitiv calitatea serviciilor noastre. În concluzie, oricine are un astfel de necaz va găsi înţelegere la noi şi nu va rămâne cu problema nerezolvată, indiferent câţi bani are în buzunar. Cine nu crede, să ne pună la încercare!
-Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi sper că interviul de faţă este în măsură să clarifice situaţia şi să contrazică zvonurile.
a consemnat Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun