Misterul pensionărilor la 40 de ani din Poliția Română. Cine au fost favorizații care au stricat imaginea instituției
Misterul pensionărilor la 40 de ani din Poliția Română. Cine au fost favorizații care au stricat imaginea instituției
Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România, a explicat secretul legat de pensionările premature din rândul polițiștilor români, care și-au încheiat cariera la 40 și chiar la 35 de ani.
Acesta a explicat că favorizații provin din rândul structurilor MAI care au fost desființate. Legea, care nu mai este în prezent în vigoare, le permitea polițiștilor până în 2016 să iasă la pensie dacă departamentele din cadrul Poliției Române în care lucrau erau trase pe linie moartă.
”Pensionările acelea de care se tot vorbește, la 40, 42 de ani, că avem exemplul Irinei Alexe, au fost niște excepții. Aceste excepții apărut când s-au desființat anumite structuri și vorbim aici de fostul ”Doi și un sfert” (SIPI). În momentul în care s-a desființat acea structură le-a dat posibilitatea să se pensioneze, prevedere legislativă care nu mai este în vigoare în momentul de față. Dar din vremurile acela avem pensionați inclusiv la 38 de ani, pentru că le permitea legea. Legea prevedea ca, dacă structura unde funcționează se desființează, se putea ieși la pensie, indiferent de vechimea în muncă. Atunci așa a fost. Aveau posibilitatea să se mute în altă parte sau să-și depună dosarul de pensie. Aici găsim acele excepții. Într-adevăr au fost mult mediatizate acele cazuri, pentru că nu era ceva normal. Noi ca polițiști care încă lucrăm, tragem de pe urma acestor pensionări, pentru că lumea și-a format o opinie că polițistul iese la 40 de ani la pensie. Nu există așa ceva”, a precizat Bogdan Bănică, lider de sindicat.
Acesta a precizat că în prezent legislația în vigoare permite pensionarea polițiștilor cu două condiții clare, vârsta minimă de 47 de ani și vechime în poliție de cel puțin 25 de ani.
”În momentul de față, condițiile pentru pensionarea unui polițist sunt 25 de ani vechime de caschetă efectiv, și minim 47 de ani împliniți. Se ia în calcul grupa de muncă, în funcție de locul în care și-a desfășurat activitatea fiecare. Este vorba despre trupele speciale, SIAS, mascații în general, la care se adaugă un an la un an efectiv de muncă, apoi șase luni la an pentru polițiștii din operativ, din stradă, de la posturile comunale, de la rutieră, de la ordine publică și 3 luni la an pentru cei din neoperativ, adică polițiștii de la permise, de la cazier, de la înmatriculări auto, financiar, psihologi ș.a”, a punctat Bogdan Bănică.
Liderul de sindicat a precizat de asemenea că în anul 2021 a fost un val de pensionări din IGPR, când peste 4000 de polițiști și-au depus dosarele de pensie, adâncind și mai tare criza de personal, mai ales în operativ, a Poliției Române.
”Pe de altă parte, niciun polițist nu poate fi ținut în stradă până la 60 de ani pentru că eu ca cetățean am nevoie de sprijinul poliției. Am nevoie să vină un echipaj capabil să se descurce într-o anumită situație, nu să vină unul care e mai prăpădit decât mine”, a concluzionat Bănică.
Sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: Piața imobiliară din România a intrat într-o fază de prăbușire
Economistul Radu Georgescu: Piața imobiliară din România a intrat într-o fază de prăbușire Economistul Radu Georgescu avertizează că piața imobiliară din România a intrat oficial într-o fază de prăbușire, după ce vânzările de locuințe au scăzut cu 22% în noiembrie, iar anul 2026 se anunță decisiv pentru dezvoltatori, bănci și cumpărători. În analiza sa, Radu […]
Un nou virus gripal se răspândește rapid în România: Peste 3.000 de îmbolnăviri înregistrate în prima săptămână din decembrie 2025
Un nou virus gripal se răspândește rapid în România: Peste 3.000 de îmbolnăviri înregistrate în prima săptămână din decembrie 2025 Un nou virus gripal care se răspândește rapid a fost confirmat în țară. Numai în prima săptămână din decembrie 2025 au fost înregistrate peste 3.000 de cazuri de gripă, potrivit datelor oficiale. Medicii recomandă oamenilor […]
Nicușor Dan, despre desecretizarea ședinței CSAT în urma căreia au fost anulate alegerile: „Este vorba de încrederea oamenilor în stat”
Nicușor Dan, despre desecretizarea ședinței CSAT în urma căreia au fost anulate alegerile: „Este vorba de încrederea oamenilor în stat” Desecretizarea informațiilor discutate în ședința CSAT din noiembrie 2024, care a stat la baza anulării alegerilor prezidențiale, va avea loc, a declarat Nicușor Dan. Președintele nu a explicat exact când acest lucru se va întâmpla […]