Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Miros de sânge

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Prea concentraţi să se menţină la Putere democrat-liberalii domnului Emil Boc ignoră înţelepciunea românească. Poate că ar trebui să-şi reconsidere poziţia, mai ales când vine vorba despre… maghiari. Spuneau strămoşii să ai grijă cui dai un deget de ajutor că s-ar putea să-ţi înhaţe toată mâna. Asta vor să facă acum Marko Bela şi ai lui. Da, vom vorbi din nou despre Legea Educaţiei, mai ales despre efectele politice ale deciziei Curţii Constituţionale. Simţindu-se pe cai mari, UDMR cere deblocarea urgentă a situaţiei şi dă chiar şi un ultimatum partenerilor de guvernare: adoptarea Legii Educaţiei, în varianta dorită de maghiari desigur, până la finalul acestei sesiuni legislative. Ba chiar mai repede dacă se poate, pentru că maghiarii condiţionează de îndeplinirea acestei doleanţe, adoptarea bugetului pe anul 2011, a legii pensiilor şi a legii salarizării unice a bugetarilor, condiţii cerute de Fondul Monetar Internaţional pentru continuarea acordului şi eliberarea următoarei tranşe de împrumut în valoare de circa 800 de milioane de euro. Decizia a fost luată la Consiliul Permanent al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România de la Târgu Mureş. Partidul Democrat Liberal este cu spatele la zid: nu-şi prea permite să ignore ultimatumul UDMR (deşi eu cred în continuare că maghiarii nu vor renunţa la guvernare indiferent de declaraţiile supărate ba chiar belicoase) şi vor trebui să dea ceva, ceva, dar trebuie să ţină cont şi de sentimentele populaţiei româneşti din Ardeal mai cu seamă, asta desigur dacă nu vor să-şi torpileze şi cu acest subiect şansele de a avea un scor onorabil la alegerile locale dar mai ales generale viitoare. Deocamdată PDL a promis UDMR că până la sfârşitul anului controversata Lege a Educaţiei va intra în vigoare.
Simţind miros de sânge dinspre Coaliţia de guvernare, guralivul preşedinte al PNL Crin Antonescu a atacat, din nou, destul de dur PSD, înfierându-i cu precădere pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase, dar neiertându-l nici pe preşedintele de-acum al social democraţilor Victor Ponta. Rapidă schimbare de macaz, dacă e să ne gândim că numai cu o săptămână înainte declara că există o foarte bună colaborare cu acelaşi Victor Ponta! Explicaţia este că atunci exista speranţa trecerii moţiunii de cenzură şi odată cu ea şansa accederii liberalilor la guvernare unde, desigur, vor lucra spre binele naţiei, dar şi spre cel propriu. Că doar nu suntem atât de naivi să credem că numai binele ţărişoarei îi mână, sau atât de uituci încât să nu ne amintim cât de brusc au făcut unii avere. Doar că de o manieră mai elegantă decât cei de azi! Argument în plus pentru această suspiciune: chiar această bruscă schimbare de atitudine. Dacă UDMR se va ţine totuşi de ameninţare şi va ieşi din Coaliţie? PDL, aşa cum a demonstrat deja, va vrea în continuare să rămână la butoane şi cum nu are majoritate parlamentară are nevoie de un nou baston. Şi liberalii sunt gata să se ofere, dar pentru asta trebuie să se poziţioneze mai departe de inamicii numărul unu ai PDL. Nici nu le este greu să o facă. Crin Antonescu nu este la prima piruetă, iar în ceea ce-i priveşte pe democrat liberali, ehei, ei de mai mult timp au declarat că o refacere a dreptei prin împăcarea cu liberalii ar fi soluţia cea mai bună pentru România. Jocurile nu au fost făcute încă şi, cine ştie, poate că varianta de refacerea a Alianţei DA va da de gândit maghiarilor care vor deveni mai maleabili.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea