Mircea Trifu îi cere demisia city managerului Nicolaie Moldovan: ”În acest ritm riscăm să devenim un fel de Caracal de Transilvania, din cauza ideilor lui penibile”
Consilierul local independent Mircea Trifu nu apreciază deloc inițiativa administrației locale de a-i acorda Prințului Charles titlul onorific de ”Prinț de Transilvania”. Mai mult, el consideră că prin astfel de acțiuni, municipalitatea ”duce în ridicol identitatea orașului” care riscă să devină ”un fel de Caracal de Transilvania”.
Pentru toate acestea el îl consideră răspunzător pe city managerul Nicolaie Moldovan, despre care spune că, de-a lungul timpului, ”a folosit numele orașului Alba Iulia ca pe o jucărie proprie”.
”Îi cer demisia lui Nicușor Moldovan după un lung șir de amatorisme și derapaje în care a folosit numele orașului Alba Iulia ca pe o jucărie proprie! Începând cu schimbarea culorilor tricolorului românesc și arborare apoi tocmai pe Catedrala Încoronării, apoi cu propunerea înlocuirii numelui Unirea Alba Iulia și a culorilor portului național alb și negru cu numele unei legiuni romane. Nicușor Moldovan se comportă ca un nepoțel răsfățat de bunicul lui, în cazul de față primarul Mircea Hava. În aceste condiții, dând dovadă de imaturitate, practic duce în ridicol prin acțiunile lui identitatea orașului și iată acum simboluri naționale.
În acest ritm riscăm să devenim un fel de Caracal de Transilvania dacă nu am și devenit deja datorită ideilor penibile care izvorăsc tot mai des în mintea managerului lăsat de capul lui la conducerea primăriei. Asta dovedește și mai mult inconștiența unui om care și-a creat o lume a hologramelor, piarurilor și așa ziselor „imagini”.
Nu ar fi exclus ca în următoarea perioadă să propună schimbarea numelui orașului… Cel mai bine ar fi să se intoarcă la Ocna Mureș și să-și experimenteze acolo inepțiile”, a declara Mircea Trifu pentru ziarulunirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]