Ştirea zilei

Mircea Hava va pleca din Alba Iulia când vine Victor Ponta: ”Cred că vrea să se urce pe Statuia lui Mihai Viteazul”

Dragoş Suciu

Publicat

în

Mircea Hava nu se va întâlni în 12 septembrie, la Alba Iulia, cu Victor Ponta deoarece va fi plecat din oraș. De altfel, edilul nu s-a arătat interesat de Congresul național PSD, fiind în continuare convins că Alba va fi și de această dată imbatabilă, iar candidatul Dreptei se va instala din toamnă, la Cotroceni.

Întrebat dacă Ponta va fi huiduit în Alba, unde se află un puternic fief ACL-ist, Hava crede că este posibil și nu a ratat ocazia să-i ironizeze sloganul de la alegerile europarlamentare: ”Cred că vrea să se urce pe Statuia lui Mihai Viteazul”.

”Nu manifest dezaprobarea ducându-mă să fluier un om care a venit să vorbească. Poate îl vor huidui. În 12 nu e nicio sărbătoare, nu o să fiu aici. Am înțeles că vrea să-și facă lansarea din Sala Unirii, cred că vrea să se urce pe Statuia lui Mihai Viteazul. Și așa ne-a umplut în campania de europarlamentare cu ”Mândri că suntem români”. Nu sunt mândru că sunt român cu el. Eu sunt mândru că sunt albaiulian. Aici avem un motiv de mândrie. De ce să fiu mândru? Că avem cea mai scumpă motorină? Că salariul nu îți ajunge. De doi ani ne tot zice că Băsescu e de vină și el în trei luni pleacă. Acestea merg la oamenii care nu văd. Sunt degajat de chestiile astea. Eu nu o să mor de oameni. Le zic la oameni, pentru voi votați. Și pentru copii voștri. Nu vă uitați la patru lei la pensie, aveți nepoți care trebuie să trăiască. Eu din fericire nu voi fi în Alba Iulia”, a spus astăzi Mircea Hava.

Victor Ponta vine la Alba Iulia unde va fi organizat Congresul național PSD, care va fi transmis pe ecrane uriașe, de toate cele 40 de organizații județene + 6 de sector. Evenimentul precede lansarea candidaturii la din 20 septembrie, de pe Arena Națională.

FOTO Gândul.info


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult