Mircea Hava şi Ion Dumitrel vor funcţii la vârful PDL
Sâmbătă va avea loc Convenţia Naţională Extraordinară care va alege noua conducere a Partidului Democrat Liberal. Mircea Hava, preşedintele PDL Alba, va candida şi de această dată pentru o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional, deşi au existat speculaţii în legătură cu o candidatură pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, având în vedere că Mircea Hava este unul dintre cei care l-au susţinut pe Vasile Blaga şi la Convenţia Naţională a PDL de anul trecut, când însă a fost reconfirmat în funcţie Emil Boc. „Ca să fii prim-vicepreşedinte al unui partid aflat în reconstrucţie trebuie să fii la Bucureşti sau prin ţară şapte zile din şapte. Repet ceea ce am mai spus: mi-e mai dragă Alba Iulia decât orice funcţie la Bucureşti”, a declarat Mircea Hava. Democrat-liberalii din Alba vor mai avea o candidatură pentru conducerea PDL şi anume cea a prim-vicepreşedintelui PDL Alba, Ion Dumitrel. El va candida pentru o funcţie de secretar executiv pentru regiunea Transilvania. (A.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Partemeriat între Consiliul Județean și administrația din orașul salin
Primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Partemeriat între Consiliul Județean și administrația din orașul salin Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 19 februarie 2026, a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat […]
FOTO | Una dintre cele mai circulate străzi dintr-un oraș din Alba, „sub asediul” echipelor constructorului: „Se lucrează la calibrarea drumului”
Una dintre cele mai circulate străzi dintr-un oraș din Alba, „sub asediul” echipelor constructorului: „Se lucrează la calibrarea drumului” Lucrările de modernizare de pe strada Horea din Teiuș continuă, în ciuda condițiilor meteo specifice lunii februarie, anunță reprezentanții administrației locale. Constructorul a reluat intervențiile în teren, iar autoritățile fac apel la șoferi să folosească rutele […]
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]