Politică Administrație

Mircea Hava, preşedintele PDL Alba: „Demisa lui Emil Boc era necesară pentru detensionarea situaţiei. Anticipatele nu reprezintă o prioritate pentru România”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Preşedintele PDL Alba Mircea Hava şi membru în Biroul Permanent Naţional al democrat-liberalilor a declarat azi, la Alba Iulia, că demisia lui Emil Boc nu a fost o surpriză pentru nimeni, considerând că o astfel de mişcare reprezintă o soluţie pentru detensionarea situaţiei politice din ţară. Hava a spus că se aşteaptă ca acum toţi cei care au cerut plecarea guvernului Boc, în special oamenii politici, să-şi dea mâna spre binele României şi să colaboreze pentru instalarea unui nou guvern până la alegeri. Hava crede că alegerile anticipate nu reprezintă o prioritate pentru România în acest moment.

„Nu comentez prea multe, sunt lucruri pe care le ştiu de ieri, de aseară (n.r. duminică, 5 februarie), era un lucru pe care l-am stabilit, ştiţi foarte bine că vă spuneam că ar trebui să se facă lucrul ăsta (n.r. – demisia lui Emil Boc) dacă este un moment de a detensiona tensiunile, nu mai discut dacă sunt reale sau mai puţin reale. Urmează încă o zonă de mari tensiuni pentru că trebuie pus un guvern nou în funcţie, eu sper că toţi actorii, adică oamenii politici care până acum au spus plecaţi, plecaţi, să vină împreună, împreună cu societatea civilă, împreună cu cei care se mai gândesc un pic la România să se facă un nou guvern care o să aibă parcursul până la alegeri. (…) Este momentul ca orgoliile să fie lăsat deoprate. Ţara este bine, nu foarte bine cum ar vrea toată lumea, dar este bine şi cred că se poate păstra ceea ce s-a făcut şi România se poate relansa”, a declarat preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, membru în Biroul Permanent Naţional al democrat-liberalilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”

Ioana Oprean

Publicat

în

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]

Citește mai mult