Rămâi conectat

Politică Administrație

Mircea Hava, europarlamentar PNL de Alba: Uniunea Europeană e cu un pas mai aproape de a reglementa încărcătorul universal

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava, europarlamentar PNL de Alba: Uniunea Europeană e cu un pas mai aproape de a reglementa încărcătorul universal

Ieri, 20 aprilie, Comitetul pentru Piața Internă din Parlamentul European a luat o decizie care, deși nu pare de o importanță capitală, e una care ne va schimba viețile tuturor. Nu cred că mai există cineva printre noi care, la un moment dat sau altul, să nu fi rostit: Ai cumva un încărcător? Ei bine, acel „de care?”, primit, mai mereu, drept răspuns, nu va mai avea vreun sens. Și asta pentru că, la nivelul pieței comune, va exista un singur tip de încărcător, ce va putea fi folosit pentru orice tip de telefon, laptop tabletă sau dispozitiv electronic portabil.

Votul de ieri, prin care e susținută inițiativa Comisiei Europene în acest sens, e un pas înainte pentru a avea o legislație prin care producătorii de dispozitive electronice vor fi obligați să le adapteze modelului USB – C, acesta urmând să devină standardul pentru tot ce înseamnă smartphone, tabletă, cameră, căști, difuzoare portabile sau orice alt dispozitiv.

Această idee nu e una nouă, ea fiind în discuție de aproape un deceniu, cum spunea și colegul meu, europarlamentarul Andrey Kovatchev, însă e una așteptată, una care ne va schimba și simplifica viețile tuturor.

Tehnologia, dispozitivele de tip smartphone, tabletă, laptop, căști, gadgeturile în general, sunt parte din cotidianul nostru, sunt lucruri fără de care nu ne-am putea descurca în ziua de azi. Telefonul mobil, smartphone-ul, a devenit o chestiune absolut banală, însă cu toții am trăit acea senzație de veritabilă panică, atunci când el ne afișează mesajul „low battery”. Mai departe, însă, de utilitatea incontestabilă pentru consumator, de a avea un încărcător universal, care să poată fi folosit la oricare și la toate dispozitivele, există și multe alte aspecte pentru care această propunere trebuie să devină realitate.

Mă refer aici la eliminarea risipei, căci produsele noi nu vor mai fi însoțite fiecare de încărcătorul său. Totodată, e vorba și de protecția mediului, căci fiecare telefon nou înseamnă, în 99% din cazuri, un nou încărcător, iar cele vechi sunt aruncate la gunoi.

De la mijlocul anului 2024, noua legislație va urma să armonizeze porturile de încărcare și tehnologia de încărcare, astfel că USB – C va deveni tipul standard de încărcare pentru toate dispozitivele. Vor exista și alte măsuri menite să „universalizeze” anumite produse ale tehnologiei, fără a bloca inovația.

Odată cu noua lege, negociată din partea PPE de colegul meu, Andrey Kovatchev, vom putea spune adio cutiei cu încărcătoare vechi, pe care fiecare dintre noi o avem undeva în casă, și pe care o păstrăm pentru că „nu se știe când o să am nevoie”.

Mircea Hava, europarlamentar PNL
Membru PPE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea