Ştirea zilei

Mircea Hava despre stadiul lucrărilor la bazinul olimpic din Alba Iulia. Piscine exterioare, teren de sport și părculeț

Bogdan Presecan

Publicat

în

Problema bazinului olimpic din Alba Iulia, închis în urmă cu patru ani în vederea reabilitării și modernizării sale, rămâne una de mare interes pentru mulți dintre locuitorii județului, amăgiți în repetate rânduri cu termene nerespectate privind mult-așteptata redeschidere.

Deși primul termen stabilit pentru finalizarea lucrărilor la bazinul olimpic a fost Iunie 2011, din cauza problemelor legate de stoparea finanțării guvernamentale prin Compania Națională de Investiții (CNI) s-a ajuns ca nici măcar în 2014 să nu avem un termen clar, privind redeschiderea bazinului către public.

Pentru a afla în ce stadiu se află lucrările la acest obiectiv, i-am adresat câteva întrebări lui Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Vestea bună este că s-a rezolvat problema banilor și se lucrează de zor. Asfel, după ce la sfârșitul lunii decembrie 2013, Compania Națională de Investiții a virat constructorului 1,8 milioane de lei, fiind acoperite datoriile la zi a constructorului, recent a fost aprobat de Guvern bugetul CNI pe 2014, buget în care este prinsă și restul sumei,  de 1,6 milioane de lei.  Când acești banii vor ajunge în conturile SC TIM SA, lucrările la bazin executate de societatea clujeană vor fi plătite integral.

O altă veste bună, confirmată de Mircea Hava, se referă la demersul început de Primăria Alba Iulia pentru amenajarea în jurul bazinului olimpic a unei moderne zone de agrement, cu piscine exterioare, teren de sport și spațiu verde. Administrația locală are deja la dispoziție 9.000 de metri pătrați în spatele clădirii și se află în negocieri cu o persoană fizică pentru a mai achiziționa încă circa 5.000 de mp.

La bazin se lucrează!

Suntem în negocieri cu proprietarul unui teren în jurul bazinului, care deține circa 13 – 14 mii de metri pătrați, pentru a cumpăra încă o suprafață. Acum să vedem prețul, dar în orice caz ne trebuie vreo 5 mii de mp.

Avem acum ceva bănuți să construim bazinele exterioare. Să vedem acum câte! Unul, două, trei, dar și  un teren de fotbal.

Vrem să începem să le construim chiar din acest an. Singura problemă care mai trebuie rezolvată este cu suprefața de teren aflată în proprietate privată, pe care intenționăm să o achiziționăm. Dacă nu rămânem la cei 9.000 mp pe care îi avem. Dorim însă să facem ceva frumos cu mai mult spațiu verde și mai sus o să  facem un parc.

Săptămâna trecută am avut întâlnire cu directorul, cu care mă întîlnesc de altfel săptămânal. Așteptăm să ne aducă documentația, împreună cu proiectantul, legat de sistemul electronic de acces și supraveghere, pentru ca să facem achiziția acestuia – trebuie făcută o chestiune ca lumea.

Mai punem niște bani noi, primăria, pentru partea de subsol, care nu a prea fost ea prevăzută însă unde trebuie înlocuite vreo 5 uși, să zugrăvim, șamd.

Nu spun când e gata! Când e gata e gata! Dar se lucrează cu toate forțele.

Exteriorul nu ține de interior. În sistemul în care vrem să funcționeze, zona de agrement exterioară va funcționa separat de bazinul olimpic interior.

Acum chiar că ar trebui să se întâmple ceva cu totul excepțional ca să mai împiedice finalizarea lucrărilor, a declarat Mircea Hava pentru ziarul “Unirea”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba

Ioana Oprean

Publicat

în

INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba La o vulcanizare din municipiul Sebeș roboții fac… singuri aproape toată treaba, a semnalat, miercuri, 28 ianuarie 2026, jurnalistul Iosif Gligor. „Vulcanizare cu ROBOȚI care lucreazǎ singuri, la Sebeș! N-am crezut că a evoluat atât de mult tehnica, încât au ajuns să lucreze […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024

Ioana Oprean

Publicat

în

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024 Producătorul de brânzeturi De Colţeşti (Torockoi), din judeţul Alba, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei, în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș Un bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată a fost depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș.  Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, […]

Citește mai mult