Mircea Hava: ”Dacă plecarea mea la alt partid ar înclina balanța spre Alba Iulia – capitală de regiune, m-aș gândi la lucrul acesta”
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care este și un lider important al Partidului Democrat Liberal a declarat astăzi că nu exclude o plecare la alt partid daca ar avea garanția că această mutare politică ar aduce orașului titlul de capitală de regiune.
”Aș pleca la cei care pot să ia o decizie pentru că, haideți să fim sinceri, decizia va fi politică și trebuie să lucrăm ca oameni politici. Dacă lucrurile acestea se pot face așa, nu numai eu, ci toată echipa ne putem gândi la așa ceva”, a spus Hava.
Președintele PDL Alba a precizat că ia in considerare o astfel de variantă în urma discuțiilor cu ”oameni care au făcut ceva pentru Alba Iulia” și care l-au contactat. Este vorba despre oameni de afaceri ”care iubesc orașul și care și care spun că asta ar fi singura soluție pentru ca Alba Iulia să devină centru de regiune”.
”Eu la București nu am fost niciodată pentru așa ceva și nici nu mă voi duce. Niciodată nu am crezut că ar fi o idee bună și nici acum nu cred așa ceva. Pentru mine ar fi o chestiune de suflet și de morală. Concret: nu am certitudinea că dacă aș face pasul acesta Alba Iulia poate deveni capitală de regiune. Deocamdată este exclus dar vă spun: în momentul în care pe taler se adună lucrurile bune și trebuie dincolo să se pună ceva, în momentul în care aceasta ar fi o chestiune necesară, discutăm! Nu aș face lucrul acesta pentru mine, pentru că eu nu am nevoie decât de sănătate și de liniște, dar nu pot să exclud așa ceva pentru că dacă asta ar cântări teribil în balanță aș fi un ticălos să spun nu”, a declarat Mircea Hava
Hava nu a precizat o anumită formațiune politică spre care s-ar îndrepta într-o asemenea situație însă a dat de înțeles că nu ar fi foarte tentat de o ”trecere” la PNL, deși a precizat că nu are nicio problemă cu partidele politice, problema fiind cu ”oamenii care sunt în interior”
De asemenea, primarul municipiului Alba Iulia a vorbit și despre pierderile pe care le-ar suferi orașul și județul în cazul în care nu ar fi desemnat ca centru de regiune, amintind despre inevitabila mutare a unor instituții importante în alt oraș și despre posibilitatea ca, în timp, județul să ”dispară”:
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]