Mioriticele vedete
Vrem sau nu, încet, încet, se duce vara. Vin zile în care ne vom grăbi să simţim iarăşi mângâierea soarelui, în aşteptarea toamnei. Ştirile mondene inundă ecranele televizoarelor, ne fac să uităm de cântecul calm şi liniştitor al greierilor, dar şi de plăcuta răcoare a nopţilor de vară. De câteva zile nu mai scăpăm de vedetele născute peste noapte pe plaiurile mioritice, Cristi Borcea şi Gigi Becali. Primul, cu ani în urmă vindea butelii şi era renumit că reuşea să ducă 5 butelii pe bicicletă. Cel de-al doilea s-a lansat în afaceri după ce cumpăra ieftin şi vindea scump – oi, capre, porci, terenuri şi orice avea la îndemână. Amândoi au…şcoala vieţii, că de alta nu au mai avut timp că erau mult prea ocupaţi şi, să recunoaştem, nici nu mai aveau nevoie de ea. Curios este cum reuşeşte să se transforme specia umană şi devin vedete ad-hoc oameni normali, fără calităţi esenţiale. Pur şi simplu se întâmplă. Unii, ca să fie cu adevărat vedete, merg în cluburi de fiţe, unde uneori mai provoacă şi un scandal. Să mai amintim o condiţie importantă: se căsătoresc, bărbaţii găsindu-şi consoarte mult mai tinere, la nevoie chiar le schimbă pentru a se menţine în trend! O vedetă care se respectă apare zilnic, obsedant, pe ecranele televizoarelor, în tabloide, uneori chiar şi în ziare respectabile. Ce mai contează că vedeta X nu ştie nici să citească sau să scrie bine, plăteşte, că doar are cu ce şi totul se rezolvă. Şi iar ne duce gândul la „câinele” Borcea, despre care de câteva zile am aflat cu toţii, imediat ce am deschis televizorul, că a cheltuit 1 milion de euro cu nunta. Şi uite aşa a uitat românul de grijile de fiecare zi, ajungând să ştie toate detaliile nunţii anului.
O altă categorie a vedetelor plaiurilor noastre sunt soliştii de muzică uşoară, mai bine zis solistele, care e suficient să aibă o fustă scurtă, un decolteu cât mai adânc şi să fie prietene cu cine trebuie. Vocea e cea care contează cel mai puţin, câteva momente de playback şi s-a născut vedeta. Primeşte premii pentru că aşa trebuie, nicidecum pentru talentul ei şi dacă e personajul unor poveşti amoroase sau al unor fotografii provocatoare, care ajung cu totul întâmplător în tabloide, succesul mioriticei soliste este garantat. Ar fi interesant să vedem lista vedetelor sau trupelor apărute peste noapte, în ultimii ani, „talente” care s-au pierdut fără ca nimeni să le simtă lipsa. Singurii care au supravieţuit sunt maneliştii, pentru că „valoarea” lor îi înnebuneşte pe mulţi dintre români, din maşinile cărora răsună mereu aceleaşi ritmuri, cu alte versuri care trebuie să fie întotdeauna „de suflet”, nu mai contează limba română, rima e cea care primează!
O categorie aparte a vedetelor sunt unii politicieni, care odată ajunşi sus le ştiu pe toate, găsesc soluţii la orice problemă şi iubesc jocurile politice în avantajul lor, aproape că nu mai pot să trăiască fără ele. Nu poţi să nu te întrebi cum s-au schimbat oamenii decenţi de altădată într-atât încât să-şi uite prietenii şi să se folosească de alţii, deveniţi amici în lumea politică. Mai întâlnim în societatea noastră reformată familişti care aleargă după reduceri, sunt mereu în criză de timp şi îi auzi discutând despre cel mai bun detergent, cea mai bună şcoală sau grădiniţă. Poate mai fericiţi sunt boemii, visătorii noştri. Inteligenţi, dar mereu plictisiţi, nu vor să se remarce prin nimic. Iubesc anonimatul şi nu vor să renunţe la el. Stau la o poveste şi-o cafea sau interpretează cu talent o melodie, sunt artişti, scriitori, poeţi sau au multe alte pasiuni. Dar ei nu-şi doresc să devină cu orice preţ vedete.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport5 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate5 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii21 de ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată