Ministrul transporturilor: De la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostradă”, cu o ”gaură de 12 km. Video: Stadiul lucrărilor la ”dealul liliecilor” și în nodul de la Holdea
Ministrul transporturilor: De la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostradă”, cu o ”gaură de 12 km. Video: Stadiul lucrărilor la ”dealul liliecilor” și în nodul de la Holdea
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Antena 3 că premierul Viorica Dăncilă va decide, în perioada următoare, care este autostrada ce se va realiza în această guvernare cu finanţare de la stat, după ce i-a transmis trei propuneri din care să aleagă.

Dealul Liliecilor:
„Eu am vrut să facem pe buget de stat autostrada Ploiești-Brașov. Tocmai de aceea semnasem în septembrie 2017 acea bucățică mică de autostradă de la Brașov la Cristian, cei 6 km tocmai ca să creez să zicem așa un fel de presiune, cu ghilimelele de rigoare, să facem și restul autostrăzilor tot pe buget de stat.
Dânsul (Mihai Tudose – n.red.) voia să luăm un împrumut de la Banca Mondială de 30 de milioane de euro să revizuim studiul de fezabilitate. Credeți-mă, dacă mai venim și vorbim de studii de fezabilitate, în condițiile în care avem dosare, avem stive…Dacă le-am pune unul lângă altul, am face o autostradă doar din hârtie”, a spus Răzvan Cuc.
Nodul rutier Holdea:
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat asigurări la Antena 3 că la sfârșitul lunii iulie, dacă vremea va permite, se vor deschide tronsoanele 3 și 4 Lugoj-Deva.
Dacă ne ajută și vremea, vom deschide tronsoanele 3 și 4 Lugoj-Deva. Deci, de la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostradă”, a spus Răzvan Cuc, luni, la „Previziuni”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce este mare prețul la energie electrică. Expert: Mitul „mai multe regenerabile înseamnă automat energie mai ieftină“ e fals
De ce este mare prețul la energie electrică. Expert: Mitul „mai multe regenerabile înseamnă automat energie mai ieftină“ e fals Creșterea producției de energie solară și eoliană nu garantează scăderea prețului final la consumator. Ea poate reduce prețul în anumite ore, dar poate crește costul total al sistemului dacă este făcută fără rețele adaptate, stocare, […]
VIDEO | Focuri de armă la dineul corespondenţilor de la Casa Albă: Donald şi Melania Trump au fost evacuaţi
Focuri de armă la dineul corespondenţilor de la Casa Albă: Donald şi Melania Trump au fost evacuaţi Donald şi Melania Trump sunt „în siguranţă”, a anunţat Serviciul Secret american după ce i-a evacuat pe preşedinte şi pe Prima Doamnă de la cina corespondenţilor de la Casa Albă, unde s-au auzit focuri de armă. Autorităţile l-au […]
Locuințele din România nu vor mai putea fi vândute pentru recuperarea datoriilor. Ce este „falimentul personal” și cum îi ajută pe cei cu restanțe la rate
Locuințele din România nu vor mai putea fi vândute pentru recuperarea datoriilor. Ce este „falimentul personal” și cum îi ajută pe cei cu restanțe la rate Românii cu restanțe mari la credite ar putea beneficia poate de cea mai importantă protecție de până acum: locuința de familie nu va mai putea fi vândută pentru recuperarea […]