Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.
Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgență nu vor fi reduse cu 10%.
Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, ministrul a explicat că reducerea uniformă a salariilor ar fi dus la demotivarea personalului medical și la accentuarea exodului din sistem, cu efecte directe asupra funcționării spitalelor.
El a subliniat că reforma din sănătate trebuie să vizeze criterii reale de performanță, reorganizarea gărzilor, reclasificarea spitalelor și eliminarea risipei, economiile urmând să fie obținute prin eficiență și ordine.

Postarea integrală publicată de Ministerul Sănătății este următoarea:
,,Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.
Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esențială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimiști, fizioterapeuți, până la personal tehnic și administrativ – toți susțin funcționarea zilnică a sistemului.
O reducere brută și liniarǎ a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod al acestora din sistem. Venituri mai mici pentru oameni înseamnă resurse mai puține pentru spitale, tratamente și investiții. Nu putem consolida sănătatea slăbindu-i oamenii.
În același timp, spun la fel de clar: sănătatea are nevoie de reformă profundă. Știu că există probleme structurale ignorate ani la rând. Dezechilibre, necorelări, risipă, lipsă de criterii clare. Tocmai aceste lucruri le corectăm acum.
Reforma corectǎ înseamnă:
– criterii reale de performanță corelate cu activitatea și complexitatea cazurilor;
– reorganizarea sistemului de gărzi;
– reclasificarea spitalelor;
– reducerea risipei și transparență totală în cheltuirea fondurilor.
Economiile se fac din eficiență și ordine, nu din tăieri aplicate uniform.
Pentru personalul medical: am încredere în profesionalismul și dedicarea voastră. Reforma pe care o construim este pentru a vă oferi un sistem mai corect, mai predictibil și mai echilibrat. Nu împotriva voastră, ci împreună cu voi.
Pentru pacienți: fiecare decizie pe care o iau are un singur criteriu final – binele dumneavoastră. Lupt pentru un sistem mai stabil, mai demn și mai sigur, în care să nu simțiți că deranjați atunci când aveți nevoie de ajutor
Pentru sistemul de sănătate, mesajul meu este clar: îl reașezăm pe principii de responsabilitate, performanță și respect. Îl întărim prin reformă reală, nu prin măsuri contabile.
Îi mulțumesc domnului președinte Sorin Grindeanu pentru susținere, precum și liderilor coaliției, pentru că au înțeles specificul sănătății și au acceptat această poziție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic
David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, potrivit anunțului făcut luni de agenția bulgară de presă BTA, organizatoarea celei de-a 52-a ediții a […]
Radu Georgescu, comparație între Elveția și România: ,,99% dintre elvețieni habar nu au cum îl cheamă pe Prim Ministrul lor, nu au coloane oficiale, iar politicienii merg cu transportul în comun”
Radu Georgescu, comparație între Elveția și România: ,,99% dintre elvețieni habar nu au cum îl cheamă pe Prim Ministrul lor, nu au coloane oficiale, iar politicienii merg cu transportul în comun” Economistul Radu Georgescu a făcut recent, o nouă comparație între Elveția și România, mai exact între economiile celor două țări, dar și rolul Guvernelor. […]
Biletul de trimitere, eliminat pentru pacienții cronici: Schimbări pregătite de Guvern pentru a reduce drumurile inutile ale bolnavilor
Biletul de trimitere, eliminat pentru pacienții cronici: Schimbări pregătite de Guvern pentru a reduce drumurile inutile ale bolnavilor Biletul de trimitere la medicul specialist ar putea fi eliminat pentru pacienţii cu boli cronice din România. Guvernul vrea ca bolnavii să se poată programa direct, fără să mai treacă pe la medicul de familie, aşa cum […]