Ştirea zilei

Ministrul Muncii anunță despăgubiri de 1,4 milioane de euro pentru românii loviți de ape. Printre beneficiari se află și mai multe familii din Alba, afectate de inundații

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță despăgubiri de 1,4 milioane de euro pentru românii loviți de ape. Printre beneficiari se află și mai multe familii din Alba, afectate de inundații

Guvernul a aprobat joi sumele și condițiile în care românii afectați de inundațiile din această lună vor fi ajutați. Șapte milioane de lei (1,4 milioane de euro) din bugetul Muncii și Solidarității Sociale vor fi distribuiți în teritoriu, într-o formulă simplificată, adică sinistrații nu vor mai obligați să depună cereri la autoritățile locale sau să fi realizată o anchetă socială, s-a decis în ultima ședință a Executivului. Despăgubirile cele mai mari vor fi alocate familiilor care au pierdut rude în inundații.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că Executivul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii, alunecări de teren şi fenomene meteorologice periculoase, în limita sumei de 7 milioane lei.

Ministrul anunţă şi că procedurile de acordare a ajutoarelor de urgenţă şi de plată au fost simplificate, astfel că acordarea acestor ajutoare nu mai este condiţionată de completarea unei cereri din partea familiei/persoanei afectate de inundaţii şi nici de efectuarea de anchete sociale.

Hotărârea de Guvern a fost adoptată în contextul în care multe gospodării din judeţele Alba, Mehedinţi, Caraş-Severin, Dolj, Olt, Gorj au fost afectate grav de inundaţiile recente.

”Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii, alunecări de teren şi fenomene meteorologice periculoase, în limita sumei de 7 milioane lei”, anunță ministrul.

Despăgubirea maximă, 7,500 mii lei pentru morți
Banii vin din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi sunt repartizaţi astfel:

  • câte 10.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de peste 75%, inclusiv;
  • câte 7.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 50%, inclusiv şi 75%;
  • câte 4.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 25%, inclusiv şi 50% câte 2.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de până la 25%;
  • câte 1.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror bunuri din locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor;
  • 7.500 lei în cazul în care se înregistrează pierderi de vieţi omeneşti, indiferent de numărul victimelor (ajutorul se plăteşte soţului/soţiei ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei fizice care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării).

Județele cele mai afectate
Ministrul Marius Budăi arată că, în ceea ce priveşte plata, aceasta se va efectua pe baza aprobării sale.

„Hotărârea de Guvern a fost adoptată în contextul în care multe gospodării din judeţele Alba, Mehedinţi, Caraş-Severin, Dolj, Olt, Gorj au fost afectate grav de inundaţiile recente, iar oamenii au rămas fără mijloacele necesare traiului zilnic, un exemplu în acest sens fiind şi localitatea Greceşti din judeţul Dolj, unde zeci de persoane sunt izolate sau au fost evacuate preventiv”, precizează ministrul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]

Citește mai mult