Rămâi conectat

Politică Administrație

Ministrul Mediului, despre deschiderea depozitului de la Galda de Jos: Am atenționat pe toată lumea. Nu voi admite ca de la 1 ianuarie să văd mașini plimbându-se cu deșeuri în țară

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ministrul Mediului, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că CJ Alba ar trebui să fie ”mai pe repede înainte” în ceea ce privește atribuirea contractului de colectare la depozitul ecologic de deșeuri de la Galda de Jos, astfel încât acesta să intre în operare, precizând că nu mai vrea să vadă, de la 1 ianuarie 2019, mașini care transportă deșeuri dintr-un județ în altul.

De asemenea, ea a adăugat că Robert Szep, comisarul general adjunct al Gărzii de Mediu, împreună cu președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, erau la Galda de Jos, în timpul conferinței de presă în care a fost întrebată de depozitul ecologic.

”Acest depozit ar fi trebuit să intre în funcțiune mult mai devreme decât ne așteptăm noi astăzi în 2018, respectiv în 2015. Au fost îngreunate din cauza sistemului de achiziție, ținând cont că au fost contestații, dar în același timp, la ora actuală, există în procedură de achiziție publică publică, deci comisia de la nivelul Consiliului Județean Alba, care evaluează dosarele în vederea atribuirii contractului de colectare și transport, ar trebui să fie mai pe repede înainte, nu să stea 2-3 luni pentru a analiza dosarele celor care și-au depus documentele, ci să analizeze mai repede pentru că acest depozit trebuie să intre în operare, ținând cont, că la ora actuală, cetățeni ai județului Alba, duc deșeurile produse fie la Oradea, fie la Mureș, fie la Odorhei. Am atenționat astăzi pe toată lumea dar pe toată lumea, că nu voi admite ca de la 1 ianuarie 2019 să se văd că se vor mai plimba astfel de mașini din toată țara ținând cont că avem și președinția Uniunii Europene”, a spus Grațiela Gavrilescu.

Legat de alunecările de teren produse la terasamentele acestui depozit, ministrul Mediului a spus că, adiacent construcției, a cerut să se ia măsuri de siguranță, iar în caz de evenimente meteo nefavorabile sau alte catastrofe, depozitul să nu o ia la vale din cauza greutății.

”Voi cere Consiliului Județean să facă apel la specialiști, care să le facă un studiu și să demonstreze în urma acestuia că nu există posibilitate, în cazul unor anumite fenomene, de alunecări de teren. Am înțeles că au avut loc, dacă vor continua, atunci punerea în siguranță a acestui depozit trebuie să fie conformă”, a mai spus Grațiela Gavrilescu.

Ea a adăugat că ministrul și instituțiile subordonate vor controla implementarea acestui proiect, care este stadiul, din două în două săptămâni, pentru că sunt interesați să i se dea drumul.

Citește și FOTO/ VIDEO: La Centrul de Management al Deșeurilor Galda de Jos alunecările de teren sunt aproape remediate

Centrul de Management de la Galda de Jos a fost recepționat de Consiliul Judeţean Alba în septembrie 2017, după remedierea a 24 de neconformități constatate anterior. Centrul este cel mai mare din Transilvania și unul dintre cele mai mari din România. Investiția a născut controverse între beneficiar, Consiliul Județean Alba și asocierea care a realizat investiția. În timpul execuției lucrărilor au apărut alunecări de teren, iar pentru stabilizare a fost nevoie de 46 de ziduri, fundate pe micro-piloți forați la partea de jos și ancorați în partea de sus, ziduri menite să stabilizeze taluzul. În plus, a fost nevoie de un sistem de drenaj care să preia apa.

Lucrările au fost realizate pe cheltuiala Asocierii Porr Construct SRL – Porr Bau GmbH – Entsorga Italia SpA, reprezentanții constructorului precizând că alunecarea de teren a fost un eveniment ”imprevizibil”.

Antreprenorul a solicitat plata lucrărilor de consolidare a taluzului din cheltuieli diverse şi neprevăzute, dar CJ Alba nu a acceptat cheltuieli suplimentare “încadrate de către antreprenor în condiţii fizice imprevizibile”.

În aceste condiții, constructorul a dat în judecată Consiliul Județean Alba pentru recuperarea acestor costuri. Reclamanții solicită despăgubiri de aproape 8 milioane de lei.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru realizarea coridorului de mobilitate urbană integrată și sustenabilă

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru realizarea coridorului de mobilitate urbană integrată și sustenabilă Citește și: Aproape 10 milioane de euro pentru un coridor de mobilitate integrată în municipiul Aiud: 2 străzi noi, piste de biciclete, parcări Park&Ride și sistem de management al traficului. Detaliile proiectului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Renovarea școlii la care se lucrează în comuna Șpring, pe ultima sută de metri: Era într-o stare deplorabilă

Lucian Daramus

Publicat

în

Renovarea școlii la care se lucrează în comuna Șpring, pe ultima sută de metri: Era într-o stare deplorabilă Renovarea școlii în care învață elevii de ciclu primar și gimnaziu, din cele 4 sate, se află pe ultima sută sde metri, a anunțat vineri, 22 august 2025, primarul comunei Șpring, Iulia Stănilă. „Săptămâna viitoare va fi […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, în grafic. Primar: „Lucrarea este dificilă”

Lucian Daramus

Publicat

în

Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, în grafic Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, Blocul Turn, este în grafic, a anunțat, joi, 21 august 2025, primarul Gheorghe Valentin Rotar. Edilul a subliniat din nou că lucrarea este una dificilă. Citește și: VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea